- 70% dintre adulții din UE au fost vaccinați cu cel puțin o doză.
- 57% sunt protejați cu ambele doze, a anunțat marți Comisia Europeană.
Potrivit unui comunicat al CE, marți a fost atins pragul de 70% din populația adultă care a primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid.
„Uniunea Europeană s-a ținut de cuvânt și a făcut ceea ce trebuia. Ne-am propus să protejăm 70% dintre adulții din UE cu cel puțin o doză de vaccin în luna iulie. Astăzi ne-am atins obiectivul. Iar 57% dintre adulți sunt deja pe deplin protejați cu două doze de vaccin. Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali“, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
Aceasta susține că procesul de recuperare a decalajelor a fost reușit, dar că trebuie continuate eforturile.
„Varianta Delta este foarte periculoasă. Prin urmare, fac apel către toți cei care au posibilitatea să se vaccineze. Pentru propria sănătate și pentru a-i proteja pe ceilalți“, a mai spus președintele CE, care a dat asigurări că UE va continua să furnizeze doze suficiente de vaccinuri.