• Blocul din Miami prăbușit în urmă cu două zile era construit pe un sol nisipos
  • Lipsa unor studii geotehnice urmate de erori în proiectare pot provoca tragedii
  • Solul nisipos necesită o fundație construită atent cu stâlpi forați în pământ
  • Zona Capitalei prezintă teren mlăștinos și este una dintre cele mai nesigure

Apar noi informații de la tragicul eveniment petrecut în urmă cu 3 zile la Miami. Echipele de intervenție au descoperit o cauză pentru care blocul de 12 etaje s-ar fi prăbușit. Potrivit lor, clădirea ar fi fost construită pe un sol nisipos, suprafață care impune o proiectare diferită.

Alexandru Crișan este inginer și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București. Lipsa unor studii geotehnice, spune el, urmată de erori în proiectare, au condus la această tragedie.

„Din diverse motive cum ar fi cutremure, infiltrații, sol prost, sol aluvionar, sol nisipos, clădirile se scufundă. Orice clădire se tasează în funcție de fundația pe care o facem, se tasează mai mult sau mai puțin. Deci, din punctul meu de vedere e un defect de proiectare sau este o cauză naturală, ceea ce este foarte rar în momentul în care există niște mișcări tectonice”, explică prof. Alexandru Crișan.

Geologul Lucian Vișcoțel susține că Bucureștiul este cea mai riscantă zonă a țării din punctul de vedere al siguranței solului. Capitala are un sol mlăștinos, ceea ce înseamnă că toate clădirile noi trebuie să aibă o structură de rezistență solidă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Un exemplu bun de urmat ar fi o clădire din Brăila.

„Clădirea morii din Brăila care e făcută efectiv pe mal, în albia minoră a fost concepută pe un sistem aproximativ plutitor, pe niște bârne de lemn. Aia o să reziste mereu, la orice cutremur, nu a avut niciodată probleme”, afirmă Lucian Vișcoțel.

Știm că în urmă cu zece ani, au existat procese pentru blocuri din zona Tineretului care s-au strâmbat sau chiar scufundat din cauza solului. O zonă la fel de dorită este și Mamaia-Nord. Apartamentele noi se dau ca pâinea caldă, însă la structura lor, oare s-a gândit cineva?

„Zona Mamaia către Năvodari, e o zonă ceva mai puțin stabilă, dar clădirile care au fost construite acolo au fost, cel puțin cele vechi au fost bine gândite din cauza asta la celălalt cutremur foarte mare nu s-a constatat nicun fel de problemă majoră pe clădirile de acolo. Litoralul este protejat din acest punct de vedere pentru că între zona seismică Vrancea unde se află cele mai puternice cutremure și litoral se află o zonă muntoasă”, a mai precizat geologul.