Ce cred arhitecții despre suspendarea PUZ-urilor din Capitală? „Din punct de vedere arhitectural, decizia asta mi se pare corectă”

Nicușor Dan dorește amânarea planurilor urbanistice zonale din Capitală. Acest lucru poate duce la amânarea unor investiţii de peste trei miliarde de euro, dupa cum au spus investitorii imobiliari.

Arhitectul Sebastian Mîndroiu spune că este de acord cu decizia, chiar dacă și el va fi afectat. Pe termen lung este o decizie bună, dar în prezent vor fi afectați mai ales dezvoltatorii imobiliari.

Sebastian Mîndroiu, arhitect: „Din punct de vedere arhitectural, mie decizia asta mi se pare corectă. Cred că s-au împins construcțiile și modul în care s-a făcut arhitectură și modul în care s-a construit s-au împins la un nivel atât de extrem la acest moment, încât cred că avem nevoie de o resetare.”

Avocata Ioana Doagă spune că termenul folosit de primarul capitalei, rezonabil, este unul vag. Cine poate hotărî cu adevărat, după suspendarea PUZ-urilor, care vor fi proiectele rezonabile?

Ioana Doagă, avocat: „Estimez că se va ajunge în fața instanțelor de judecată pentru că dezvoltatorii care ar dori să deruleze proiecte rezonabile din punctul lor de vedere s-ar putea trezi cu piedici din partea primăriei. Primăria, desigur, vine cu argumente în sensul legalității măsurilor, dezvoltatorii la rândul lor, apelând la munca de specialitate vor aprecia că nu este o măsură legală.”

Nicușor Dan dorește suspendarea PUZ-urilor pentru 24 de luni, deși este posibil să dea un pas înapoi și să adopte numai perioada de trei luni. Propunerea de suspendare a hotărârilor de aprobare a Planurilor Urbanistice Zonale deschide calea unei dezbateri juridice interesante. Dreptul de a construi este un atribut al dreptului de proprietate, afectarea acestuia fiind de natură a afecta însăși substanța dreptului de proprietate.

OAR: „Regulamentele sunt o condiție esențială pentru o arhitectură de calitate”

În acest context, Ordinului Arhitecților din România (OAR București) a transmis un punct de vedere în care trage un semnal de alarmă. OAR spune că este necesar ca PUG-ul pentru București să fie finalizat cât mai repede și subliniază necesitatea refacerii Centrului de Urbanism al Capitalei.

„Un bun regulament de urbanism nu reprezintă doar un catalizator pentru un organism urban sănătos, ci și un mediu propice  bunelor practici ale profesiei de arhitect. Regulamentele sunt o condiție esențială pentru o arhitectură de calitate, cu impact semnificativ asupra coerenței orașului și implicit asupra calității vieții. Un oraș mai coerent asigură calitatea vieții iar calitatea vieții este influențată de calitatea arhitecturii. În acest organism complicat urban, întregul și părțile ar trebui să funcționeze având regulamente urbane mai transparente, mai clare și de încredere”, se arată în punctul de vedere transmis de către Colegiul Director al OAR București.

Exit mobile version