Ce i-a trasmis Putin la telefon preşedintelui finlandez după anunţul privind aderarea la NATO

putin

putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus sâmbătă omologului său finlandez, Sauli Niinisto, că renunţarea la neutralitate şi aderarea la NATO ar fi o greşeală care ar putea afecta relaţiile dintre cele două ţări, a anunţat Kremlinul.

Cele două ţări au declarat că preşedinţii lor au vorbit la telefon la două zile după ce Finlanda şi-a declarat intenţia de a se alătura NATO. Moscova a descris acest lucru ca fiind o ameninţare la adresa securităţii care va necesita un răspuns, dar nu a precizat cum.

Kremlinul: „Vladimir Putin a subliniat că abandonarea politicii tradiţionale de neutralitate militară ar fi o greşeală, deoarece nu există ameninţări la adresa securităţii Finlandei. O astfel de schimbare în politica externă a ţării ar putea avea un impact negativ asupra relaţiilor ruso-finlandeze”.

Moscova a descris convorbirea ca fiind un „schimb sincer de opinii”.

Niinisto a declarat: „Conversaţia a fost directă şi s-a desfăşurat fără agravări. Evitarea tensiunilor a fost considerată importantă”.

Este de aşteptat ca cererea de aderare a Finlandei să fie urmată de o mişcare similară din partea Suediei.

Preşedintele finlandez l-a sunat pe Putin pentru ai trasmite „direct” că ţara sa va aderara la NATO

Preşedintele finlandez, Sauli Niinisto, i-a telefonat preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru a-i trasmite că ţara nordică va decide să solicite aderarea la NATO în următoarele zile. Conversaţia cu Putin „a fost directă”, a declarat acesta într-un comunicat.

Anterior, sâmbătă, Niinisto a respins sugestiile potrivit cărora Turcia ar împiedica ţara sa şi Suedia să adere la alianţa militară, având în vedere că SUA sprijină acest demers, relatează Bloomberg.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat, vineri, că Turcia nu este în favoarea aderării Suediei şi Finlandei, invocând preocupări legate de „teroriştii” kurzi. NATO primeşte noi membrii numai în urma unui vot în unanimitate.

Niinisto, care a vorbit vineri cu preşedintele american Joe Biden şi cu premierul suedez Magdalena Andersson în cadrul unei convorbiri telefonice comune, a declarat că comentariile lui Erdogan par să-l fi luat prin surprindere pe Biden.

Cea mai puternică putere militară din lume i-a cerut ulterior Turciei să îşi clarifice comentariile, a declarat liderul finlandez.

Exit mobile version