• Ucraina va primi, în următoarele 16 luni, rachete direct de pe liniile de producție Lockheed Martin.
  • Livrările încep în această vară, pentru ca Ucraina să își poată proteja infrastructura energetică.
  • WSJ: Țările care vor primi rachete cu întârziere sunt Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite.

Ucraina înainte de toate! Joe Biden a decis să prioritizeze Ucraina în livrarea de rachete antiaeriene. Este vorba despre rachete pentru sistemele Patriot și NASAMS, un sistem de interceptare sol-aer. De pe liniile de producție vor merge direct în Ucraina.

Ce impact va avea această decizie?

Este ceea ce își dorea și a cerut Volodimir Zelenski de luni de zile, pentru că atacurile aeriene ale Rusiei s-au întețit și nu mai făcea față. După atacul de la Harkov, din aprilie, în care au murit șase oameni, Joe Biden a început discuții cu liderii altor țări care erau în proces de cumpărare a rachetelor, ca să mai aștepte până când le vor primi. Nu știm despre ce țări este vorba, Casa Albă nu a anunțat, dar Wall Street Journal scrie că ar fi Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite. Ceea ce a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite este că Taiwanul nu va fi afectat, dar că Ucraina are nevoie disperată să își protejeze infrastructura energetică.

Șapte atacuri masive asupra centralelor electrice din Ucraina au avut loc în ultimele trei luni, ultimul, marți noaptea, iar Volodimir Zelenski vrea să pună panouri solare pe toate spitalele. Livrarea de rachete îi va permite să protejeze centralele, să nu rămână fără curent la iarnă. Decizia ar fi fost luată la sfârșitul lui mai și sugerată de Joe Biden la summitul G7 de săptămâna trecută, când președintele american a și semnat un acord de apărare pe zece ani cu Volodimir Zelenski. Abia miercuri a fost făcut anunțul oficial, iar Ucraina va avea prioritate în următoarele 16 luni.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Și România va trimite un sistem Patriot. De cât mai are nevoie Ucraina pentru a se proteja?

Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, spunea în primăvară că au nevoie de cel puțin șapte. Potrivit lui Volodimir Zelenski, pentru ca Ucraina să fie complet protejată, are nvoie de 25 de sisteme, cu șase sau opt baterii de rachete. Acum au patru, din Statele Unite și Germania, care a promis că mai trimite unul. Și americanii mai trimit unul și Olanda. În Europa, Grecia și Spania au și ele Patriot, dar au refuzat politicos să le livreze, la fel și Polonia, care spune că oricum le folosește pe cele pe care le are tot pentru Ucraina, pentru a proteja transporturile de arme.

Citește și