- Donald Trump: „Putin să facă ce vrea țărilor NATO care nu plătesc suficient”.
- Fostul președinte a făcut declarația în cadrul unui meeting electoral recent.
- Joe Biden: „Declarațiile lui încurajează agresiunea lui Putin.”
Putin servește. Trump se bagă la dublu. Nici n-a terminat bine de vorbit Putin iar Trump vine cu discursul pregătit, parcă tras la indigo după minciunile șefului de la Kremlin. Trump îl încurajează pe Putin să faca ce vor mușchii lui oricărei tari NATO care nu cotizează suficient la bugetul alianței. Aflat la un meeting electoral în Carolina de Sud, acesta a spus ca NATO a fost o alianță distrusă până să vină el și că el nu va apăra statele care nu dau suficienți bani pentru alianță.
Biden a spus că declarațiile lui Trump nu fac altceva decât să-l încurajeze pe Putin într un atac continuu asupra Ucrainei și să încurajeze un posibil atac asupra Poloniei și asupra țărilor baltice.
Și Stoltenberg a sărit la atac. „Trump îi pune în pericol pe soldatii europeni si americani. Orice atac asupra NATO va fi întâmpinat cu un răspuns unitar și puternic”. Și Președintele Consiliului European, Charles Michel, a zis că declarațiile lui Trump sunt nechibzuite și servesc doar intereselor lui Putin.
Citește și