Ce scrie presa internațională despre Parcul Natural Văcărești, delta din inima Capitalei. FOTO

Pasari zboara pe deasupra Lacului Vacaresti din cadrul Parcului Natural Vacaresti din Bucuresti, luni, 27 aprilie 2020. Grupul de Comunicare Strategica a anuntat luni, 27 aprilie, ca au fost confirmate 11.339 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (Coronavirus) pe teritoriul Romaniei. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

La marginea capitalei pline de viață a României, printre blocurile comuniste și vilele suburbane, se întind terenuri cu mlaștini și păduri pline de animale sălbatice pe care ecologiștii fac toate eforturile să le conserve, scriu jurnaliștii de la agenția britanică Reuters.

Aceștia au început să catalogheze păsările, mamiferele și plantele ca parte a unui proiect care se va întinde pe doi ani. Ecologiștii speră că creeze o rețea națională de zone urbane ce includ floră și faună sălbatice pentru a proteja biodiversitatea și, de asemenea, să contribuie la combaterea schimbărilor climatice.

„Avem acest mozaic interesant de sute de specii de animale și plante care trăiesc alături de clădirile de apartamente, este incredibil”, a declarat biologul Vlad Cioflec, membru al echipei care cataloghează speciile.

Vlad Cioflec poate fi văzut în majoritatea dimineților trecând prin pajiștile cu iarbă înaltă și stuf, în căutare de broaște țestoase, șerpi, vidre și șobolani și păsări, precum stârci, sternă, turma și cormoran.

Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO

„Din punctul de vedere al naturalistului, este deosebit să ai vidre în oraș, șerpi de apă, broaște țestoase care depun ouă pe cărările pe care oamenii merg. Că toate acestea ar trăi împreună era de neconceput acum 20-30 de ani. A vedea asta acum este unic, greu de pus în cuvinte pentru un conservator”, a spus Vlad Cioflec.

Peisagistul Bogdan Mihalache catalogează pomi fructiferi sălbatici, stejari și plante de mlaștină. Flora și fauna locală au avut parte de o administrație publică deficitară, ani de neglijență și dezvoltare imobiliară haotică, răspândindu-se adesea în zone în care marile proiecte de construcții s-au oprit brusc odată cu căderea comunismului în 1989.

Ecologiștii spun că flora are nevoie de un cadru legal mai puternică pentru a le proteja împotriva construcțiilor, incendiilor și a gunoaielor. Aceștia își propun să recruteze grupuri civice și de lobby.

Parcul Natural Văcărești are 180 de hectare și este una dintre cele mai mari delte urbane din Europa și a primit statutul de rezervație protejată în 2016. Văcărești este unul dintre proiectele abondante de Nicolae Ceaușescu. El își propusese să construiască un lac.

„Avem șansa de a schimba legislația, deoarece ne aflăm într-un context interesant. Pandemia și carantina ne-au făcut pe toți să ne dorim mai multă natură în viața noastră”, a spus Dan Barbulescu, managerul Parcului Natural Vacărești, care supraveghează proiectul și i-a implicat pe Vlad Cioflec și Bogdan Mihalache.

Însă nu toți locuitorii din zonă trebuie convinși de importanța protejării ecosistemului. Reza Zare, în vârstă de 61 de ani, are o curte cu vedere spre unul dintre lacuri. „Nu pot spune cum se numesc speciile, dar ceea ce văd în afara casei mele este mai bine decât la televizor, sute de păsări pe care nu le-am văzut nicăieri altundeva”, a spus ea.

Exit mobile version