• Iulian Chifu: „Până la decizia finală a Senatului îndeplinește toate funcțiunile pe deplin. Punerea sub acuzare nu-l blochează în activități”
  • Bogdan Nicolae: „Cred că va rezista din punct de vedere al business-ului. O va duce bine. Important este să ne gândim cât de complicat va fi pentru America și nouă pe lângă ea”
  • Ștefan Ionescu: „Trumpismul nu a murit și nu va dispărea. Să credeam că va dispărea ideologia asta este o o utopie”

După ce în 2020 ne-am tot întrebat ce se alege de America, iată că a venit și ziua în care ne întrebăm ce se alege de Donald Trump, pus oficial sub acuzare de către Camera Reprezentanților. Președintele Trump este acuzat de instigare la insurecție împotriva Statelor Unite, după incidentele petrecute în 6 ianuarie, în clădirea Capitoliului.

Așadar, Trump, al cărui mandat se încheie pe 20 ianuarie, devine primul preşedinte al SUA pus sub acuzare de două ori. Ce se va alege de Donald Trump și care sunt scenariile și previziunile analiștilor politici cu privire la soarta și la cariera politică a lui Donald Trump?

,,Poate să-l blocheze din vreo activitate? – Nu, pentru ca până la decizia finală a Senatului îndeplinește toate funcțiunile pe deplin. Punerea sub acuzare nu-l blochează în activități”, a spus Iulian Chifu, analist de politică externă în cadrul emisiunii ,,Ochii pe mine!”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La rândul său, Bogdan Nicolae, coordonatorul revistei Monitorul Apărării şi Securităţii, este optimist în ceea ce privește soarta lui Trump: ,,O va duce bine!”

Ce lasă însă în urmă, economic și politic, Donald Trump?

„Au fost foarte multe lucruri bune pe care poate că le-a făcut. Câțiva din reprezentanții republicani din seara asta, în camera, reprezentanților le-au amintit. Acordurile Abraham, deci o nouă condiție de pace pentru Israel înconjurată de o lume arabă, au vorbit foarte multe despre ceea ce au reușit să facă în raporturile cu Iranul. Poate că nu au avut suficient (…) de-a lungul ultimilor ani să vorbească despre această nouă fațetă a Americii care reușește să rezolve probleme acute în Irak împotriva unor influențe iraniene.”

La rândul său, analistul Iulian Chifu, consideră că s-ar putea deschide și alte Cutii ale Pandorei, mai ales în cazul rapoartelor financiare ale lui Trump, rămase suspendate ca urmare a imunității prezidențiale.

,,Deja există o hotărâre definitivă a instanței privind livrarea rapoartelor financiare către procurorul din New York tuturor rapoartelor financiare ale lui Donald Trump și aici avem o problemă. Există un număr de cazuri care au rămas între paranteze ca urmare a imunității lui Donald Trump, plus elementele care vor ține de evenimentele din șase Iunie,” a spus Iulian Chifu.

„Există elemente pozitive ale administrației Trump, a-l zugrăvi pe Donald Trump exclusiv prin partea sa negativă care e, mai degrabă, personală, morală, emoțională. A fost menționat Orientul Mijlociu, recunoașterea Israelului de către un număr de state inclusiv, câte de curând, poate Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Katar, Maroc-ul, ultima venită chiar în această săptămână,” a adăugat analistul Iulian Chifu.

Ștefan Ionescu: „Trumpismul nu va dispărea niciodată! Consider că se va găsi întotdeuna un Trump care să ducă mai departe această ideologie”

,,Cred că Trump nici nu se uită la votul ăsta, nici nu-l interesează. (…) Trumpismul nu a murit și nu va dispărea. Să credeam că va dispărea ideologia aceasta este o o utopie. Nu va fi el, va fi altul,” a spus jurnalistul Ștefan Ionescu.

Ce se va întâmpla cu o zi înainte de învestirea lui Biden

Senatul Statelor Unite nu va putea finaliza procedura privind inculparea preşedintelui Donald Trump în scopul demiterii înainte de încheierea mandatului actualului lider de la Casa Albă, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican.

„Procedurile în Senat vor începe la prima reuniune programată după primirea articolului de inculpare trimis de Camera Reprezentanţilor”, a declarat Mitch McConnell. Astfel, Senatul SUA se va întruni pe 19 ianuarie, cu o zi înainte de învestirea în funcţie a noului preşedinte, Joseph Biden.