Ce se întâmplă cu bugetul Capitalei? Rezultatul discuțiilor dintre Nicușor Dan și liderii USR PLUS

nicusor-dan

nicusor-dan

UPDATE 21.30. Nicușor Dan: A fost un dialog echilibrat

„Am avut în această seară un dialog online cu reprezentanții USR PLUS, PNL și PMP din București, pentru a avansa pe tema realizării bugetului Capitalei. Alături de mine, la întâlnire au participat Vlad Voiculescu, Horia Tomescu și Cosmin Smighelschi (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Răzvan Socolovici și Diana Mardarovici (PNL), Andrei Ionescu și Sebastian Moise (PMP).

A fost un dialog echilibrat, în care am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureștenilor. În numele USR PLUS, Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice cu privire la buget, urmând ca în următoarele 24 de ore, în cadrul organizației, să se facă o nouă analiză, astfel încât să ne apropiem cu toții de o soluție. Discuțiile vor continua mâine seară și sper să ajungem cât mai curând la un acord, ținând cont atât de prioritățile comune, cât și de constrângerile momentului”, a scris Nicușor Dan, după întâlnire.

UPDATE 21.00 Liderii USR PLUS spun că discuția de miercuri a fost „productivă”

 Horia Tomescu, viceprimarul USR PLUS al Capitalei, anunță „o discuție productivă” cu primarul general despre bugetul Capitalei și spune că va exista un nou proiect de buget.

Am avut în această seară o discuție productivă cu primarul general pe subiectul bugetului Capitalei pe anul acesta. O nouă versiune a bugetului va fi transmisă Consilierilor Generali în cursul dimineții, împreună cu fundamentarea veniturilor și cheltuielilor propuse de Nicușor Dan.

Este un pas înainte și ne dorim să căutăm în continuare, pe baza unor informații clare, o soluție corectă pentru București. Vom analiza noua propunere și vom continua discuțiile în cadrul unei noi întâlniri care va avea loc mâine seară, de la ora 19:30.Rămânem deciși să dăm orașului un buget realist care să nu perpetueze practicile care au adus acest oraș în faliment și care să reflecte reformele în administrația bucureșteană”, a scris consilierul USR-PLUS.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Nicuşor Dan anunţă că va discuta miercuri seara cu liderii PNL şi USR PLUS din Bucureşti pe tema bugetului, anunţă primarul general al Capitalei: „Am încredere că interesele bucureştenilor şi raţiunea vor avea întâietate. Vom discuta strict de buget”.

Am agreat pentru astăzi (miercuri – n.r.) la ora 19:00 un nou dialog cu liderii Coaliţiei din Bucureşti, pentru finalizarea, cât mai urgent, a votului pe buget”, anunţă Nicuşor Dan.

El precizează că discuţiile vor fi strict pe bugetul Capitalei.

Am încredere că interesele bucureştenilor şi raţiunea vor avea întâietate. Vom discuta strict de buget. Nu avem foarte multe variante la dispoziţie. Trebuie să reparăm din mers un buget construit ani de zile în mod voit eronat, iar asta se face cu inteligenţă şi cu tact, fără a afecta funcţionarea serviciilor public”, cochide primarul general al Capitalei.

Bugetul Capitalei a fost respins, săptămâna trecută , cu 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri, după ce consilierii USR PLUS i-au cerut primarului general Nicuşor Dan să retragă proiectul pentru că nu a fost dezbătut, iar veniturile „nu sunt realistice”.

Exit mobile version