• Ioana Mihăilă: ,,Am făcut secvențiere mai ales pentru pacienții care au fost diagnosticați în București și în Ilfov și acolo am descoperit mai multe cazuri”
  • Ioana Mihăilă: ,,Anul acesta ne-a arătat foarte clar că avem o lipsă de medici epidemiologi și medici infecționiști”
  • Ioana Mihăilă:,,Vaccinarea este foarte importantă. Ne dorim ca răspunsul sistemului sanitar să fie unul rapid și eficient și aici e importantă pregătirea spitalelor”

Invitată în emisiunea ,,InSecuritate”, de la Aleph News, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a vorbit, despre Programul Național de Secvențiere, existent și în România, dar și despre o posibilă revenire, în contextul pandemic, al celui de-al patrulea val.

Ce spune ministrul Sănătății despre tulpina indiană, dar și despre numărul medicilor care au făcut scut, în prima linie, pe toată perioada pandemiei?

Reamintim că Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de ministru al Sănătății pe 21 aprilie 2021, din partea USR-PLUS, după ce Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîțu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Ioana Mihăilă – fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și medic endocrinolog – este al patrulea ministru al Sănătății în timpul pandemiei, după Victor Costache, Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu.

Ioana Mihăilă, despre pandemie și valurile ei: ,,Ne așteptăm ca acest ciclu să revină!”

Bogdan N: Doamna ministru Mihăilă, în legătură cu lecțiile noastre din această pandemie care pare că nu s-a încheiat. Vă așteptați la un al patrulea val?

I.Mihăilă: „Cred că dacă este să ne uităm și cum a evoluat pandemia anul trecut, cu o creștere a cazurilor în toamnă și, mă rog, o evoluție ciclică în acest an și jumătate care s-a scurs de la debutul pandemiei, ne așteptăm ca acest ciclu să revină.

Ce ne dorim este ca intensitatea acestui al patrulea val să nu fie una foarte mare. Și atunci, aici e importantă în primul rând vaccinarea și ne dorim ca răspunsul sistemului sanitar să fie unul rapid și eficient și aici e important pregătirea spitalelor”, conchide Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.  

Ioana Mihăilă: ,,Secvențierea o facem în două centre care au expertiză”

 ,,La noi progresul a fost remarcabil, în sensul că, din martie, de când am început secvențierea și am inclus-o în Programul Național de Secvențiere, începem să detectăm aceste variante. În acest moment, secvențierea o facem în două centre care au expertiză, pentru că am vrut, din nou, să nu facem rabat de la calitate – sunt două centre în București care fac secvențirea – dar partea de colectare a datelor vine de la nivelul mai multor regiuni.

 Rețeaua nu este încă complet dezvoltată. (…) Avem și noi tulpina indiană. Am făcut secvențiere mai ales pentru pacienții care au fost diagnosticați în București și în Ilfov și acolo am descoperit mai multe cazuri”, conchide Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.