Ce viitor au copiii din zonele de război. Niciun copil din Afganistan nu s-a născut pe timp de pace

În ultimii 40 de ani nici un copil din Afghanistan nu s-a născut pe timp de pace. Sistemul educațional a fost grav afectat de conflictele armate din ultimele patru decenii.

În 2001, populația Afghanistanului era de aproape 22 de milioane. Copiii reprezentau jumătate din populația statului asiatic, cu vârste până în 15 ani și doar 1 milion din aproape 11 mergeau la școală. În 2021, lucrurile nu se îmbunătățesc.

Din 40 de milioane de locuitori, dintre care aproape jumătate sunt copii, doar 44% dintre aceștia merg la școală, însă ajung să renunțe din cauza împrejurărilor.

În lumina celor mai recente evenimente, copiii care sunt luați și salvați de soldații veniți, acum, în Afghanistan nu fac decât să întărească gravitatea și efectele ultimelor decenii de război din teritoriu.

„Ce am văzut cu agățatul de avioane sau aceste imagini dramatice, care sunt puse, într-o oarecare măsură, pe seama Statelor Unite, reflectă și eșecul Guvernului afghan, care a dus lucrurile în această situație, netrăgându-se niciun foc, reflectă și anumite înțelegeri despre care vom afla in timp”, a declarat analistul Iulian Chifu.

Fără acces la educație timp de aproape 4 decenii, peste 40 de generații de copii au fost distruse. Războaiele în continuă desfășurare nu au făcut decât să creeze persoane care nu sunt capabile să se dezvolte complet din punct de vedere fizic și psihic. Copiii au fost puternic implicați în războiul din ultimii 20 de ani din Afghanistan. Generații de copii au crescut cu arme în mâini, în loc de jucării.

Exit mobile version