Ce vor face în continuare partidul republican și cel democrat, după ce Biden a fost ales președinte

Alegerile au un câștigător, cel puțin anunțat. Joe Biden a atins un record la numărul de voturi strânse. Analistul de politică externă Iulian Chifu explică primele urmări ale anunțului.

Sigur, este un record. Al doilea pe această listă, care realizează și el un record cu această ocazie, este chiar învinsul, chiar Donald Trump. Ambii au depășit maximul de puncte obținut până astăzi de vreun președinte american.

Lucrul acesta arată o mare legitimitate, arată și un anumit interes. A fost o miză mare, cele două tabere au reușit să mobilizeze profund America. A ajutat foarte mult și votul prin corespondență, dar și votul anticipat.”, a explicat Iulian Chifu.

Ce vor face de acum cele două partide

Ambele partide au de decontat foarte multe lucruri.

Tabăra republicană trebuie să vadă cum arată un partid republican, după Trump. Donald Trump a fost o furtună, a fost un taifun, a fost un histrion și a gestionat multe schimbări și reașezări în partidul republican, care astăzi trebuie să-și revină.

Pe de altă parte și democrații au o problemă. S-a văzut că Joe Biden a câștigat la nivelul Americii, dar există câteva state: Nevada, Arizona, Georgia, în special statele sudice, dar și în Pennsylvania, unde deși a câștigat Joe Biden, candidații republicani au pierdut. Ceea ce arată că, și e vorba de reprezentanți care veneau dintr-un curent de stânga, un curent extrem.

Joe Biden va fi un președinte de centru, unificator. Este un avertisment și față de extrema stângă a propriului său partid și aici democrații au de reconstruit puternic.”, a mai explicat Iulian Chifu.

Exit mobile version