• Sânziana Gheorghiu îşi doreşte ca viitorul Parlament să combată corupţia.
  • Pentru românii ca ea, parlamentarii trebuie să înţeleagă nevoile antreprenorilor.
  • Românii din Spania au la dispoziție 140 de secții de votare.

Sânziana Gheorghiu îşi doreşte, în primul rând, de la viitorul Parlament să combată corupţia. Românca locuieşte acum la Barcelona, unde lucrează în domeniul IT pentru o companie franco-spaniolă.

În ultimii 11 ani a trăit la New York, în Franţa şi acum în Spania. Știi deja că diaspora se implică tot mai activ în politică. E un vot pe care nimeni nu își mai permite să-l ignore.

Ce vor românii plecați în afară de la politicieni

Sânziana s-a stabilit în Barcelona și lucrează în IT. Ea vrea ca parlamentarii pe care îi votează să transforme România într-o ţară atractivă pentru investitori.

„Sunt foarte mulţi români în Spania şi aici în Barcelona care se descurcă foarte bine. S-au adaptat foarte bine şi-au deschis afaceri. Şi e păcat să deschizi afaceri şi să ai succes în alte ţări şi să nu poţi să faci asta la tine în ţară.”, spune Sânziana Gheorghiu, româncă stabilită la Barcelona.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pentru românii ca ea, parlamentarii trebuie să înţeleagă nevoile antreprenorilor. Și, mai ales, să combată corupţia.

Eu cred că România are nevoie de oameni de business, de oameni care să ştie economie, oameni care să vină de afară cu politici publice noi. Liga veche de politicieni nu cred că e capabilă să schimbe ceva.”, a mai adăugat aceasta.

Peste 40 de mii de români din Spania au o afacere sau lucrează ca PFA.

„Dacă eu vreau să sfătuiesc un străin să investească în România. Nu sunt sută la sută convinsă să-i spun du-te astăzi, pentru că ştiu că sunt o grămadă de piedici, o grămadă de probleme.

Nu eşti sigur 100%. Domnule investesc mâine 1 milion de euro sau şi mai puţin într-o companie sau într-un business şi te întrebi dacă o să poţi să duci la bun sfârşit afacerea.”, a mai explicat Sânziana.

Sânziana este unul din românii care au reuşit în străinătate. Dar are așteptări de la politicienii români pentru a decide dacă se va întoarce sau nu.

„Atunci spui şi dacă de mâine mă mut înapoi în ţară, totul ţi se pare atât de complicat, încât ajungi să zici: Mai împing momentul câţiva ani.”, a conchis românca.

Românii din Spania au la dispoziție 140 de secții de votare.