• Sunt peste 20 de mii de decese, aproximativ la fel ca în România
  • Abia de săptămâna trecută guvernul de la Praga a impus purtarea măștilor în locurile publice și în mijloacele de transport
  • De ieri și până pe 28 martie, Cehia e în stare de urgență

Cea mai afectată țară de pandemie, în momentul ăsta, e una mai aproape de noi decât te-ai putea gândi. E vorba de Cehia, care sărbătorea finalul pandemiei pe 30 iunie, anul trecut.

Nouă luni mai târziu, Cehia are cea mai mare mortalitate din cauza coronavirusului, raportată la populație.

Sunt peste 20 de mii de decese, aproximativ la fel ca în România. Cehii au însă o populație de 10 milioane de oameni. Și sunt în primele locuri și la numărul de infectări – peste 115.000 pentru fiecare milion de locuitori. Cam de trei ori mai multe decât România – la noi, numărul e de 41.874. În schimb, Cehia stă bine la numărul de teste – peste 8 milioane ei, doar 6 milioane noi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vineri, Cehia a avut aproape 15.000 de cazuri noi. Și abia de săptămâna trecută guvernul de la Praga a impus purtarea măștilor în locurile publice și în mijloacele de transport.

Iar de ieri și până pe 28 martie, Cehia e în stare de urgență. Măsurile ar trebui să prevină ca numărul zilnic al infecților să ajungă la 35.000 pe zi. Ministrul ceh al Sănătății spune că se va ajunge, însă, la 20 de mii, în zilele următoare.