• Blue Air a fost amendat de ANPC cu 2 milioane de lei după ce, într-un an, a anulat peste 11.000 de zboruri
  • Compania trebuie să restituie clienților banii pentru zborurile anulate.
  • Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare.

Operatorul economic Blue Air a fost amendat de ANPC cu 2 milioane de lei după ce, într-un an, a anulat peste 11.000 de zboruri, acestora corespunzându-le aproape 180.000 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de peste 66 de milioane de lei.

„În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform ANPC, în conformitate cu prevederile transpunerii în legislaţia naţională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului preşedintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorităţii, pentru stabilirea sancţiunilor care se impun.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere cu privire la anulări și întârzieri

„Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei. (…) Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv <… încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile> cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Au fost notificate și companiile Wizz Air şi Ryan Air, care de asemenea au avut foarte multe anulări

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.

„Având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât şi din UE, ANPC, prin Direcţia Generală Control Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelate state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislaţie, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislaţiei, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviaton SA. Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează ȋn baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană. (…)

Reamintim totodată că, odată cu notificarea Blue Air, au fost notificate către statele membre, prin reţeaua CPC şi Wizz Air şi Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor. Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenţia ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum şi de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege”, se arată în finalul comunicatului.