- Coaliția PSD – PNL va decide marți data alegerilor prezidențiale.
- Discutate sunt 2 variante: 15-29 septembrie sau 29-13 octombrie.
- PSD vrea prezidențiale în septembrie, PNL – mai spre sfârșitul anului.
Nici nu s-au terminat bine alegerile locale și parlamentare că cearta continuă în coaliția PSD – PNL pe alegerile prezidențiale. Nu numai că nu știm candidații care vor să-i ia locul președintelui Klaus Iohannis, dar nu știm nici data desfășurării alegerilor.
„În urma deciziilor luate în coaliția de guvernare îi solicit dl Predoiu să pregătească proiectul HG privind alegerile prezidențiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele 2 date – 15 sau 29 septembrie se va desfășura primul tur”, a declarat Marcel Ciolacu.
De ce ține PSD să fie prezidențialele în septembrie și de ce liberalii insistă să le mute?
Sunt foarte multe argumente, și de-o parte și de cealaltă, dar mai multe argumente din partea Partidului Național Liberal, bineînțeles. Este vorba de o campanie care s-ar desfășura în timpul vacanței de vară, când oamenii sunt în concediu. Este vorba și de mobilizarea primarilor, care nu se face în timpul verii, de altfel, primarii nici nu au intrat toți în mandat, vor intra în octombrie, ceea ce înseamnă că ei nu pot fi capacitați pentru alegerile prezidențiale și în general, organizațiile de partid. Asta s-a dovedit în ultimii 20-30 de ani în România. Trag la prezidențiale atunci când au și ei ceva de obținut, nu numai funcția de președinte al României. Trag la prezidențiale atunci când ele sunt cuplate cu parlamentarele, pentru că și organizațiile de partid își doresc locuri în viitorul Parlament.
Sunt foarte multe argumente ca prezidențialele să nu fie în septembrie, ci să fie la termen, cumva, în decembrie când se termină și mandatul actualului Parlament, însă vedem că ambele tabere s-au fixat pe aceste date. Este vorba despre data 15 – 29 pe care insistă Ciolacu și a apărut varianta PNL, 13 septembrie – 29 octombrie, cumva ca prezidențialele să fie duse mai înspre toamnă.
În fond, pe ei nu-i interesează aceste argumente pe care ei le spun populației, cumva, încercând să-și explice poziția pentru care nu ajung la un consens. De fapt, este vorba despre cadidați.
În urmă cu o săptămână, la Brașov, când a fost Consiliul Național al Partidului Social Democrat, toți baronii, toți șefii de partid, Ciolacu a spus un lucru clar: „Dacă alegerile prezidențiale nu sunt în septembrie, nu candidez”. De ce spune el asta? Pentru că, în acest moment, Marcel Ciolacu este sub scorul partidului. Mai avem o tează foarte bine sedimentată în Partidul Social Democrat: PSD-ul nu susține la președenție decât președintele de partid. Asta s-a întâmplat în ultimii 30 de ani. Deci, cumva, Ciolacu știe că partidul nu va trage decât dacă el va fi candidat. Este foarte puțin probabil să câștige candidatul PSD la turul 2, pentru că, în general, în ultimii 20 de ani, toată lumea în turul 2 s-a coalizat împotriva candidatului PSD. Asta s-a întâmplat și cu Adrian Năstase, Victor Ponta, Viorica Dăncilă și s-ar putea întâmpla chiar și cu Marcel Ciolacu. Asta înseamnă că ar putea pierde și președenția partidului, și viitoarea poziție de premier, dar el vrea în septembrie, și PSD-ul ține morțiș ca aceste alegeri prezidențiale să fie în septembrie, ca să își maximizeze cota, pentru că în septembrie, așa cum am văzut și azi în ședinta de guvern, vor fi măsuri sociale, adică vor crește pensiile și salariile, exact ceea ce îi trebuie electoratului PSD. Deci, pentru Ciolacu ar fi bine septembrie. Tocmai de aceea, el spune că dacă nu vor fi în septembrie, el nu va candida.
Pentru domnul Ciucă, ca să aibă ceva șanse, prezidențialele ar trebui să aibă loc mai spre sfârșit de an, când îl vor ajuta și primarii, când el, cumva, își va sedimenta această campanie la președenție.
În acest moment, și Ciolacu, dar și Nicolae Ciucă stau foarte prost în sondaje și potrivit liberalilor, candidatului lor la președenție, respectiv, președintelui partidului, îi trebuie timp. Îi trebuie timp să fie cunoscut, îi trebuie timp să aibă notorietate, îi trebuie timp să mobilizeze partidul, îi trebuie timp să-și facă o campanie electorală, iar lucrurile acestea au nevoie de câteva luni tocmai de aceea ei speră ca aceste prezidențiale să fie mai spre toamnă.
Astăzi, ar fi convenit ca alegerile să fie totuși în octombrie, adică nici în decembrie, nici în septembrie. Dar asta vom afla marți.
În această situație, mai exact, în cea de-a treia situație vom vedea dacă Ciolacu va mai candida, pentru că tot el și-a luat angajamentul că dacă nu sunt în septembrie nu candidează deloc, și ce se va întâmpla și cu poziția Partidului Național Liberal.
A apărut o variantă intermediară, octombrie, dar vom vedea dacă acesta este un colac de salvarea sau nu pentru Marcel Ciolacu, întrucât chiar el a spus că dacă nu sunt în septembrie, deci sunt în octombrie, s-ar putea să nu candideze la președenție, și asta complică lucrurile și mai mult în Partidul Social Democrat, pentru că PSD-ul ar fi nevoit, ori să sprijine, să susțină un alt candidat din interiorul partidului, ceea ce va complica foarte mult ierarhia de putere din Partidul Social Democrat sau să sprijine un candidat din afara partidului, adică Mircea Geoană, ceea ce va complica la fel de mult lucrurile, pentru că, în general, organizațiile de partid din PSD nu trag în alegeri decât pentru președintele lor. Asta ar însemna, așa cum se spune în sport, să „abandoneze meciul”, înainte ca el să fie jucat.