• În Cehia s-au relaxat restricțiile datorate pandemiei de coronavirus.
  • Barurile și magazinele s-au redeschis, dar la 50% din capacitate și cu program redus.
  • Purtarea măștilor rămâne obligatorie, iar oamenii păstrează distanțarea socială.

Cehia a mai slăbit cureaua restricțiilor, după ce, câteva săptămâni bune, țara s-a chinuit cu una dintre cele mai grave situații din Europa. Garda sus a contat, așa că acum, odată ce numărul cazurilor a scăzut, magazinele, restaurantele și barurile s-au redeschis.

Cu program restrâns și la 50 la sută din capacitate. „Nu am vorbit cu oamenii timp de două luni, pentru că nu mă duc la muncă. Chiar nu am întâlnit oameni, doar așa, niște prieteni”, a spus un ceh.

Se poate consuma alcool în spațiul public

Pe 4 noiembrie a fost vârful epidemiei în Cehia, cu aproape 16.000 de cazuri înregistrate. De atunci, numărul a tot scăzut. Pe 29 noiembrie, cehii au avut doar 1.000 și ceva de infectări. Acum restricțiile s-au mai relaxat. A fost ridicată și interzicerea consumului de alcool în spațiul public.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Da, nu doar pub-urile erau închise, ci tot era închis. Așadar, am văzut oameni în mod digital și practic în 2D în ultimele două luni. Nu știu câte ore am petrecut cu entități virtuale inexistente. Deci, chiar faptul că poți vedea pe cineva în viața reală este frumos”, a declarat un alt ceh.

Magazinele și centrele comerciale încă trebuie să limiteze numărul de clienți. Mai rămâne să se redeschidă saloanele de înfrumusețare, sălile de fitness, grădinile zoologice și muzeele. Cehii trebuie să poarte în continuare mască în locurile publice și să păstreze distanța.