• Cei doi minori, implicați în incendiul de la blocul de pe strada Nicolae Grindeanu au fost prinși. 
  • Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei doi minori, au 13, respectiv 15 ani.  Aceștia sunt audiați. 
  • Conform ultimului bilanţ al ISU Constanţa, în incendiu au fost afectate 150 de apartamente.

După cercetările făcute de poliţiştii, cei doi minori de 13 şi 15 ani, care ar fi provocat incendiul, au fost identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri, informează Ziua de Constanța.

Copilul în vârstă de 15 ani a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă, urmând ca vineri să fie prezentat unei comisii în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru stabilirea discernământului, anunţă IPJ Constanţa.

Conform ultimului bilanţ al ISU Constanţa, în incendiu au fost afectate 150 de apartamente.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

35 de apartamente au fost afectate de flacără prin balcoane şi geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul.

37 de maşini au fost distruse.

Incendiul a produs pagube uriașe

250 persoane, din care 70 copii, au fost evacuate, 30 de persoane au fost asistate medical la faţa locului. Opt victime au fost transportate la Spitalul Judeţean cu intoxicaţii şi arsuri, iar alte 5 persoane au fost duse la spitalul modular militar instalat pe Stadionul Portul.

Surse apropiate anchetei au confirmat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că suspecții în cazul incendiului produs la blocul de pe strada Prelungirea Srg. Nicolae Grindeanu cei doi minori au fost căutați de către autorități.

Mai multe apartamente dintr-un bloc situat pe strada Nicolae Grindeanu din Constanța au fost avariate de incendiu, fum și apa folosită de către pompieri. La mai puțin de 10 zile până la Crăciun, oamenii au ieșit, speriați, doar cu ce aveau pe ei, în pijamale și cu o geacă pusă în fugă. S-au refugiat pe terasa de la ultimul etaj sau țipau disperați de la balcoane să fie salvați de către pompieri. Peste 100 de persoane au fost coborâte cu autoscările prezente, în număr de trei, la incendiu.