• Cel mai mare exercițiu nuclear din istoria României, „Valahia 2023”, va implica toate forțele de ordine, intervenție și salvare din țară.
  • România îşi arată capacitatea de răspuns în cazul unui astfel de dezastru.
  • Parteneri din Norvegia, SUA, Franţa, Israel, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova şi a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică sunt implicaţi în buna desfăşurare a exerciţiului.

Exercițiul național privind producerea unei urgențe nucleare sau radiologice în care se „va simula un scenariu de accident sever” la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă are loc în perioada 3 – 5 octombrie. Cel mai mare exercițiu nuclear din istoria României, „Valahia 2023”, va implica toate forțele de ordine, intervenție și salvare din țară.

România îşi arată capacitatea de răspuns în cazul unui astfel de dezastru, un scenariu puţin probabil în realitate. Patru ani s-a pregătit totul, alături de specialişti din Norvegia şi ai Agenţiei Nucleare Internaţionale, care au lucrat împreună pentru a întări capacitatea noastră de răspuns şi intervenţie în astfel de situaţii. Scenariul presupune producerea unui accident sever la Centrala Nucleară, cu consecinţe grave asupra populaţiei.

„Scopul general al exercițiului constă în verificarea și integrarea planurilor și procedurilor de răspuns la urgențe nucleare în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență în conformitate cu Planul Național de Răspuns la Situații de Urgență Nucleară sau Radiologică (PNRSUNR), precum și antrenarea structurilor de răspuns și integrarea asistenței internaționale în răspunsul național”, se precizează în anunțul ISU.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Chiar dacă exerciţiul nu are nicio legătură cu războiul din Ucraina, noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice scenariu, spun reprezentanţii Comisiei pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Parteneri din Norvegia, SUA, Franţa, Israel, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova şi a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică sunt implicaţi în buna desfăşurare a exerciţiului.

Citește și: