CENTCOM: Armata SUA a lovit situri iraniene de rachete lângă Strâmtoarea Hormuz. Washingtonul spune că țintele reprezentau un risc pentru transportul maritim

- Armata SUA a transmis că a lansat „mai multe muniții penetrante de 2.267 kg” asupra Iranului.
- Munițiile au lovit de-a lungul coastei Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, transmite Comandamentul Central al SUA.
- „Rachetele iraniene anti-navă de croazieră din aceste situri reprezentau un risc pentru transportul maritim internațional în strâmtoare”, a transmis CENTCOM.
Armata SUA a lovit mai multe situri iraniene de rachete aflate în apropierea Strâmtorii Hormuz. Comandamentul Central al SUA a transmis că atacul a vizat obiective „fortificate” de-a lungul coastei Iranului.
„Cu câteva ore în urmă, forțele SUA au folosit cu succes mai multe muniții penetrante de 2.267 kg asupra unor situri iraniene de rachete fortificate de-a lungul coastei Iranului, în apropierea Strâmtorii Hormuz”, a transmis Comandamentul Central pe X.
Hours ago, U.S. forces successfully employed multiple 5,000-pound deep penetrator munitions on hardened Iranian missile sites along Iran’s coastline near the Strait of Hormuz. The Iranian anti-ship cruise missiles in these sites posed a risk to international shipping in the… pic.twitter.com/hgCSFH0cqO
— U.S. Central Command (@CENTCOM) March 17, 2026
„Rachetele iraniene anti-navă de croazieră din aceste situri reprezentau un risc pentru transportul maritim internațional în strâmtoare”, a transmis Comandamentul Central al armatei într-o postare pe X.