Centrul European pentru Securitate Cibernetică va avea sediul la București

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că Bucureştiul va găzdui Centrul Cyber al UE, prima agenţie europeană care va avea sediul în România.

Succes excepţional pentru România: după demersuri diplomatice intense, inclusiv la nivel înalt, Bucureşti va găzdui Centrul Cyber al UE – prima Agenţie UE de pe teritoriul RO. Expertiza României în IT a fost recunoscută în UE. România va contribui la ecosistemul european de Securitate Cibernetică”, a anunţat Bogdan Aurescu.

Votul privind desemnarea sediului Centrului european de competenţe în domeniul securităţii cibernetice a fost dat miercuri la Bruxelles. Bucureștiul a fost ales dintre șapte orașe candidate. În finală a luptat cu Bruxelles-ul. A adunat cele mai multe voturi pentru că România nu găzduiește nicio agenție europeană. A ajutat şi faptul că suntem pe locul al treilea în UE privind numărul femeilor angajate în IT. Pentru sediul centrului cyber au fost propuse trei clădiri. Prima pe listă este Vila Rosetti.

În cadrul unei şedinţe a miniştrilor telecomunicaţiilor din statele membre UE, care a avut loc luni, Alexandru Nazare, reprezentant al Guvernului României cu însărcinări speciale în domeniul securităţii cibernetice, a anunţat care sunt atuurile României pentru găzduirea Cyber.

„Alexandru Nazare a reamintit de ce Bucureştiul este cel mai indicat să găzduiască acest sediu, arătând că România este primul stat care şi-a exprimat intenţia de a găzdui centrul unul dintre principalii contributori la nivel tehnic în privinţa acestui regulament şi singura ţară candidată pentru sediul centrului care nu deţine niciun sediu de agenţie sau entitate europeană. Totodată, România asigură în totalitate securitatea cibernetică a reţelelor 5G şi dosarul de candidatură este unul solid, care satisface pe deplin toate criteriile cerute, aşa cum o reflectă şi analiza Comisiei Europene”, se arata în comunicat al Ministerului Transporturilor.

Conform acestuia, Bucureştiul beneficiază de un „ecosistem extraordinar de securitate cibernetică, un număr impresionant de specialişti ICT şi companii tech inovatoare, conectivitate la cele mai înalte standarde şi un mediu internaţional divers, dinamic şi prosper”, iar România a pus deja în funcţiune un sistem organizatoric naţional, care acţionează ca un mecanism de garantare a operaţionalizării centrului.

Din Bucureşti vor fi gestionate fonduri de miliarde de euro pentru cercetare pe zona de cyber, în principal pentru criptare și securitatea rețelelor. Centrul va aduce zeci de locuri de muncă. În primă fază, 30, dar numărul ar putea creşte până la 80. Va contribui şi la creşterea afacerilor companiilor locale de securitate cibernetică.

Alexandru Nazare aprecia astfel că alegerea Bucureştiului drept locaţia pentru sediul centrului Cyber ar fi „o chestiune de echitate dar şi una de recunoaştere a parcursului european al României”.

https://media.alephnews.ro/2020/12/iulian-chifu-analist.mp4

Iulian Chifu, analist: „Este în primul rând prima agenție europeană care este instalată la București, în al doilea rând este vorba despre o plusvaloare extrem de importantă din punct de vedere tehnologic, este și o recunoaștere, este și o chestiune simbolică, de imagine. Gândiți-vă că toată Securitatea Cibernetică la nivel european se concentrează la București, aici colaborând atît centrele acestea de incidente din întreaga Europa, cât și rezultatele la nivelul altor instituții, de stat și private. Capitala europeană a Securității Cibernetice se instalează la București, și asta este și o realizare a diplomației. E un spațiu foarte larg de negociere, românii au multe abilități. Nu trebuie uitat că noi am asigurat securitatea cibernetică și la nivelul Republicii Moldova, în alte perioade, și în Ucraina, am fost implicați și în Georgia, deci există un set de cunoaștere și abilități care există deja. Mai există și alte elemente și alte instituții care sunt în discuție, la nivelul NATO, dar contează foarte mult și această discreție în negocieri. Nu facem caz, nu fluturăm steagul, până nu avem ținta atinsă. Digitalizarea este un proiect european, va merge înainte. În domeniul cibernetic, altele sunt chestiunile care contează. Voiam să subliniez că nu suntem chiar atât de în spate.”.

Exit mobile version