Dacian Cioloș susține că a trimis, împreună cu ceilalți președinți ai grupurilor politice din Parlamentul European, o scrisoare președinției Consiliului UE în care își arată îngrijorarea pentru faptul că negocierile dintre statele membre privind certificatul Covid sunt în impas.

„Am trimis astăzi (miercuri-n.r.), împreună cu ceilalți președinți ai grupurilor politice din Parlamentul European, o scrisoare către președinția portugheză a Consiliului UE, în care ne exprimăm îngrijorarea pentru faptul că negocierile dintre statele membre pentru propunerea de regulament asupra Certificatului UE COVID-19 au ajuns într-un impas”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Europarlamentarul susține că liderii grupurilor politice din PE cer ca joi, când negociatorii se reîntâlnesc pentru a găsi o soluție, să se țină cont de poziția Parlamentului European asupra unor puncte esențiale care să ajute cetățenii Uniunii să își recâștige libertățile dinaintea crizei sanitare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Printre acestea se numără introducerea testării gratuite, finanțată prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgență de la nivel european, odată cu aprobarea certificatului, astfel încât să fie evitată discriminarea pentru cei nevaccinați.

„Cât timp decidem să avem o abordare comună la nivelul UE, restricțiile naționale ar trebui introduse doar în condiții clar stabilite. Altfel, certificatul european își pierde relevanța”, a mai scris liderul grupului Renew pe rețeaua de socializare.

Acesta speră ca în Consiliu să fie găsită o soluție de compromis care să țină cont de poziția Parlamentului, „pentru că ea reflectă puncte de vedere diverse din toate statele Uniunii prin mandatul primit de membrii aleși ai PE”.