Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a anunţat că eliminarea pensiilor speciale rămâne o prioritate a actualei guvernări. Este vorba despre privilegii date de stat celor mai influenţi politic, spune ministrul care mai susţine că au crescut foarte mult cheltuielile.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, susţine că eliminarea tuturor pensiilor speciale trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care îşi doreşte binele României. Demnitarul a făcut calcule şi a aflat că în perioada 2016-2020, cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%. Potrivit ministrului Economiei, în prezent unele pensii ajung la valoarea de 16.000 de euro pe lună.
„Nu am nicio problemă cu pensiile mari. Dacă cineva ajunge la acea sumă pentru că a economisit bani toată viaţa. I-a plasat în fonduri de pensii care i-au dat randament, şi după o vârstă decide să trăiască din acei bani. Bravo lui. Chiar ar fi o poveste de succes pe care ar trebui să o lăudăm. Dar aici nu e vorba de nicio poveste de succes. Pensia în cauză vine din banii pe care statul ni-i ia nouă. Adică din banii noştri de taxe şi impozite. Singura poveste de spus acolo este cea a unor privilegii date de stat celor mai influenţi politic”, a scris Claudiu Nasui, pe Facebook.
În paralel cu eliminearea pensiilor speciale, trebuie redusă impozitarea în cazul salariilor mici, mai spune ministrul Economiei.
„În acelaşi timp, taxarea muncii în România pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană. Şi deloc întâmplător tot la noi este şi sărăcia în muncă cea mai mare. Adică cei care, deşi au loc de muncă şi muncesc, tot în sărăcie se regăsesc. Toate acestea nu sunt inevitabile. Putem să găsim bani şi pentru reducerea impozitării muncii pe cele mai mici salarii şi să scoatem milioane de români din sărăcie”, a precizat Nasui.