- Ambasadorul Chinei, Zhang Jun, a spus că Războiul Rece a fost încheiat în urmă cu mult timp și începerea unuia nou nu este necesară.
- Acesta susține că toată lumea ar suferi pierderi, motiv pentru care ar trebui evitat.
- China a evitat să condamne direct intervenţia militară rusă în Ucraina, dar a anunţat că susţine respectarea suveranităţii naţiunilor.
Ambasadorul Chinei, Zhang Jun, a pledat luni, la sesiunea extraordinară a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, pentru evitarea izbucnirii unui nou Război Rece, în contextul războiului din Ucraina şi al tensiunilor dintre Rusia şi Occident.
„Războiul Rece s-a încheiat de mult timp. Mentalitatea specifică Războiului Rece, fondată pe confruntarea între blocuri, trebuie abandonată. Toată lumea ar avea de pierdut, fără a avea nimic de câştigat, într-o astfel de situaţie„, a declarat ambasadorul Chinei, potrivit cotidianului Le Monde, în discursul rostit la sesiunea specială a Adunării Generale ONU pe tema războiului din Ucraina.
China a evitat să condamne direct intervenţia militară rusă în Ucraina, dar a anunţat că susţine respectarea suveranităţii naţiunilor. Luni, Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a îndemnat Rusia şi Ucraina să revină la „calm„, să dea dovadă de „reţinere” şi să evite escaladarea conflictului militar.
China și-a exprimat public opinia despre războiul dintre Rusia și Ucraina
Administraţia din China a îndemnat marţi dimineaţă toate părţile implicate în criza din Ucraina, inclusiv Rusia, să dea dovadă de „reţinere” şi să evite amplificarea tensiunilor, în contextul în care Beijingul pledează pentru respectarea suveranităţii naţiunilor.
„Toate părţile implicate trebuie să dea dovadă de reţinere şi să evite orice acţiune care riscă să amplifice tensiunile”, a declarat marţi dimineaţă Zhang Jun, ambasadorul Chinei, la Naţiunile Unite.
Anterior, ministrul de Externe din China, Wang Yi, a cerut, în discursul rosit la Conferinţa pentru Securitate de la München, găsirea unei soluţii diplomatice la criza din Ucraina şi a semnalat că se opune unui atac al Rusiei, pledând pentru respectarea suveranităţii naţiunilor. Wang Yi a declarat că este necesară o soluţie diplomatică la conflictul separatist din estul Ucrainei.