• China este „pregătită de luptă” pentru Taiwan.
  • Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că, în ultimele trei zile, 12 nave militare chineze şi 91 de avioane militare au efectuat manevre în jurul Taiwanuluui.
  • Forţele Navale americane au anunţat trimiterea distrugătorului USS Milius pentru efectuarea de „operaţiuni normale” privind libertatea de navigaţie în apropierea unei insule chineze.

UPADTE Casa Albă: SUA nu sprijină independența Taiwanului

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, a declarat, luni, că poziția Statelor Unite față de Taiwan nu s-a schimbat în niciun fel, inclusiv în privința statutului acesteia.

„Nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește faptul că nu susținem independența Taiwanului”, a declarat Kirby, subliniind că același lucru este valabil și pentru politica unei singure Chine.

El a subliniat că nu există motive pentru ca de la tensiunile din strâmtoarea Taiwan să se ajungă a „orice fel de conflict”, dar a adăugat că Washingtonul va continua să-și apere interesele strategice, conform Baha.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Kirby a concluzionat că SUA nu doresc ca statutul insulei să fie schimbat unilateral și „cu siguranță nu prin forță”.

Comentariile vin după ce Taiwanul a anunțat că a detectat alte 70 de avioane de război, care au luat parte la manevre, precum și 11 nave în apele din jurul insulei.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Armata Chinei a anunţat, luni, că este „pregătită de luptă” , la finalul exerciţiilor militare efectuate în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată în Statele Unite de preşedintele taiwanez, Tsai Ing-Wen, dar, pe fondul tensiunilor, un distrugător american s-a apropiat de o insulă chineză.

Trupele desfăşurate în zona operaţională sunt pregătite de luptă permanent pentru a zdrobi cu determinare orice formă a independenţei Taiwanului şi tentativele de interferenţe externe” , a anunţat armata chineză la finalul exerciţiilor militare, conform agenţiei The Associated Press.

China a efectuat noi exerciţii aeriene şi navale de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la întâlnirea pe care preşedintele taiwanez, Tsai Ing-Wen, a avut-o în Statele Unite cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy.

„China vrea să folosească orice interacţiune diplomatică între SUA şi Taiwan ca pretext pentru antrenarea forţelor militare” , a notat Kuo Yu-Jen, directorul Institutului pentru Politici de Cercetare privind Taiwanul şi expert în studii pentru apărare.

Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că, în ultimele trei zile, 12 nave militare chineze şi 91 de avioane militare au efectuat manevre în jurul Taiwanuluui. ,,Nu vom relaxa deloc eforturile” de intensificare a capacităţilor de luptă, a anunţat Administraţia de la Taipei, precizând că monitorizează forţele balistice chineze şi deplasările portavionului Shandong.

Pe fondul tensiunilor, Forţele Navale americane au anunţat, conform agenţiei Reuters, trimiterea distrugătorului USS Milius pentru efectuarea de operaţiuni normale” privind libertatea de navigaţie în apropierea unei insule artificiale chineze din Marea Chinei de Sud.

Citește și:

LIVE UPDATE. China a început exerciţii militare în Strâmtoarea Taiwan

20 de nave militare – jumătate din China și jumătate din Taiwan – se află lângă linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan

Ursula von der Leyen și Emmanuel Macron se vor întâlni cu Xi Jinping în China. La ce să ne așteptăm