• Conturile a cel puțin 12 influenceri din zona criptomonedelor au fost închise în acest weekend
  • Motivul închiderii conturilor este „încălcarea regulilor” stabilite de China în acest război direct cu segmentul cripto
  • China a făcut eforturi masive de a estompa piața criptomonedelor în social media încă din 2019, când chiar cofondatorul Binance, Yi He, a fost luat în vizor

Conturile a cel puțin 12 influenceri din zona criptomonedelor au fost închise în acest weekend. Weibo este rețeaua de social media în cauză și este asemănătoare cu Twitter. Motivul închiderii conturilor este „încălcarea regulilor” stabilite de China în acest război direct cu segmentul cripto.

Prețul Bitcoin a reacționat „dramatic” la aflarea veștii, coborând sub pragul de 35.000 de dolari, dar ulterior și-a revenit, prețul depășind, în acest moment, 36.000 de dolari. Utilizatorii n-au mai putut vedea nici ei postările anterioare ale influencerilor, mesajul afișat fiind acela că persoana respectivă a încălcat „regulile guvernamentale”. Unul dintre influecerii afectați susține faptul că „se aștepta la așa ceva” și că nu este deloc surprins, informează Business Insider.

Nu este nici măcar primul episod de acest gen. China a făcut eforturi masive de a estompa piața criptomonedelor în social media încă din 2019, când chiar cofondatorul Binance, Yi He, a fost luat în vizor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De cealaltă parte, guvernul chinez susține că duce acest război împotriva criptomonedelor pentru o cauză nobilă: vrea să atingă valoarea netă de 0 emisii de carbon până în 2060. Este deja cunoscut consumul de energie necesar minării Bitcoin, iar de adăugat ar fi faptul că majoritatea acestor monede se minează în China. Din această cauză, amprenta de carbon a Chinei este una uriașă. Totuși, apar variante „eco-friendly”, folosindu-se energie regenerabilă. Chiar șeful Twitter, Jack Dorsey, a anunțat că va investi 5 milioane de dolari pentru construirea unei astfel de mine.