• Administraţia de la Beijing a îndemnat, luni, Statele Unie să evite acţiunile de obstrucţionare a Chinei.
  • Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a avut luni o conversaţie prin telefon cu secretarul de Stat american, Antony Blinken.
  • Wang Yi şi Antony Blinken au discutat şi despre războiul din Ucraina.

Administraţia de la Beijing a îndemnat, luni, SUA să evite acţiunile de obstrucţionare a Chinei şi să remedieze presupusele practici incorecte din relaţiile bilaterale, pentru stimularea stabilităţii, în timp ce Washingtonul pledează pentru gestionarea responsabilă” a competiţiei.

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a avut luni o conversaţie prin telefon cu secretarul de Stat american, Antony Blinken. Statele Unite trebuie să evite acţiunile de contracarare şi de obstrucţionare a Chinei, i-a transmis Wang Yi lui Antony Blinken, potrivit agenţiei Reuters.

Ministrul chinez de Externe a îndemnat Washingtonul să evite crearea de noi obstacole în relaţiile bilaterale şi a denunţat acţiunile Statelor Unite de restricţionare a exporturilor şi investiţiilor, cerând corectarea acestor practici, care, în opinia sa, încalcă grav reglementările comerciale internaţionale, drepturile şi interesele legitime chineze”, conform agenţiei Xinhua. Wang Yi a pledat pentru dezvoltarea stabilă” a relaţiilor dintre Statele Unite şi China.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Wang Yi şi Antony Blinken au discutat şi despre războiul din Ucraina. Ministrul chinez de Externe a îndemnat toate părţile implicate în conflict să dea dovadă de reţinere şi să acorde şanse acţiunilor diplomatice.

La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat pentru gestionarea responsabilă” a competiţiei dintre Statele Unite şi China. În conversaţia mea cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, am vorbit despre eforturile pentru gestionarea responsabilă a competiţiei dintre ţările noastre, despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi despre asistenţa pentru statul Haiti”, a declarat Antony Blinken, prin Twitter.