• China tensionează relațiile internaționale prin publicarea unui videoclip cu o simulare a unui atac asupra unei baze americane
  • Un conflict cel puțin regional pare iminent dacă China continuă în aceeași manieră, scrie Reuters
  • Muzică dramatică și bombardamentele nucleare – ingredientele de bază pentru noul videoclip chinez

Forțele aeriene chineze au publicat un videoclip care arată bombardiere H-6, capabile de atacuri nucleare, simulând un atac a ceea ce pare să fie Baza Andersen a Forțelor Aeriene de pe insula Guam, relatează Reuters.

Tensiunile regionale continuă să crească după ce avioanele chineze au încălcat linia mediană cu Taiwan – un tabloid chinez de stat a susținut că acestea sunt „repetiții pentru preluarea insulei”, referindu-se la Taiwan.

Insula Guam este o insulă din Oceanul Pacific, aflată în administrarea SUA, și cea mai mare insulă din arhipelagul Marianelor, la nord de groapa cu același nume. Baza militară a SUA de pe această insulă este foarte importantă întrucât este „cheia” răspunsului unui eventual conflict în regiunea Asia-Pacific.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Videoclipul publicat de chinezi are 2 minute și 15 secunde și pe fundal se poate auzi muzică solemnă și dramatică, demnă de un trailer pentru un film de la Hollywood. Acesta arată bombardiere H-6 decolând dintr-o bază din deșert, iar videoclipul este denumit „Zeul războiului H-6K merge la atac”.

La mijlocul videoclipul, pilotul apasă pe un buton, lansând un proiectil spre o pistă neidentificată. Proiectilul lovește ținta iar o imagine din satelit este arătată, care pare să aibă aspectul bazei Andersen.

Scurta descriere a clipului video este „Noi suntem apărătorii securității aeriane a patriei; avem încrederea și abilitatea ca să apărăm mereu securitatea cerului de deasupra patriei”.

Collin Koh, un cercetător la Institutul de Apărare și Studii Strategice din Singapore avertizează: „Videoclipul vrea să avertizeze americanii, chiar dacă sunt în siguranță, baze avansate precum cele din Guam pot să fie amenințate când apar conflicte regionale, fie ele Taiwan sau Marea Chinei de Sud”.

China a mai lansat un videoclip de propagandă numit „ce-ar fi dacă ar izbucni războiul azi?”, arătând soldați și lansatoare balistice, iar în finalul montajului scria „Patrie, jur că voi lupta pentru tine până la moarte!” cu caractere chineze aurii.