Demolarea chioșcurilor de la metrou continuă cu stația „Basarab”. Clotilde Armand: Comercianții vor fi ajutați să-și desfășoare activitatea în altă zonă

Continuă demolarea chioșcurilor de la metrou. Azi a venit rândul celor de la stația „Basarab”. Clotilde Armand: Comercianții vor fi ajutați să-și desfășoare activitatea în altă zonă

Continuă demolarea chioșcurilor de la metrou. Azi a venit rândul celor de la stația „Basarab”. Clotilde Armand: Comercianții vor fi ajutați să-și desfășoare activitatea în altă zonă

Marți continuă demolarea chișcurilor de la metrou cu cele de la stația „Basarab”, conform unui anunț făcut pe Facebook de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Au fost date jos primele construcții ilegale de la stația de metrou Basarab. Vom continua să punem legea în aplicare și la celelalte stații de metrou de pe raza Sectorului 1”, a scris Armand.

Primarul are o soluție pentru persoanele care aveau magazine la stația de metrou „Basarab”.

Comercianții care au avut aceste spații vor fi ajutați de primărie să-și desfășoare activitatea în altă zonă”, a adăugat primarul Sectorului 1.

Termenul limită pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou a expirat încă din 2 aprilie.

Până acum, proprietarii de spații comerciale de la alte stații de metrou au reacționat violent în fața demersurilor autgorităților de demolare a chioșcurilor. Eu au făcut scandal și au amenințat că vor da în judecată statul pentru că au rămas fără venituri.

Cea mai mare parte din valoarea chiriilor plătite de comercianți era încasată de firma sindicatului de la metrou, dar contractul dintre administrație și sindicat a expirat în urmă cu 2 ani.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a evidențiat recent situația financiară grea a metrolului, avansând ideea unor salarii mai mici, a unor disponibilizări sau a insolvenței. În legătură cu spațiile comerciale, Cătălin Drulă a spus că merge înainte pe căile legale, cu evacuarea și demolarea acelor spații.

Exit mobile version