• Ciolacu crede că PSD și PNL trebuie să aibă candidați separați la prezidențiale.
  • Geoană: „Am fost abordat de Ciolacu să candidez, susținut de PSD”.
  • Ciolacu: „Nici n-o să-mi treacă prin cap să susțin un independent din partea PSD”.

„Eu cu cine votez?”. Dar „eu cu cine candidez?” Sunt întrebări care-i preocupă în perioada asta pe români – mai ales pe politicieni. La vârf, Ciolacu și Ciucă nu se pot pune de acord asupra unui candidat comun din partea alianței PSD-PNL pentru Cotroceni. Ciolacu consideră că ar fi o jignire ca unul din ei să-i ceară celuilalt să renunțe la un candidat propriu din partea partidului pe care-l conduce.

Pe principiul „când doi se bat al treilea câștigă”, Mircea Geoană a lansat aseară primul atac asupra foștilor săi colegi de partid. Cel mai bine cotat pentru Cotroceni în sondajele din ultimul an, Geoană a declarat că liderii PSD, în frunte cu Ciolacu, au fost la el în birou și i-au propus să candideze la președinție independent, dar susținut de partid.

Chiar dacă nu și-a anunțat oficial candidatura, Geoană a declarat că deocamdată are de terminat jobul important de la NATO, unde mandatul i se termină în octombrie. Dar, mai spune el, se gândește „la interesul țării” și-l preocupă ce se întâmplă în România. „Am slujit țara toată viața și dacă va fi o șansă s-o fac direct sau indirect o voi face”, mai spune Mircea Geoană.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

La începutul anului, pe internet a fost lansat siteul mișcării „România renaște”, unde, chiar dacă nu este menționat numele lui Geoană, apar fraze din discursurile politicianului, care a și susținut discursuri la evenimentele „România Renaște”.

Un sondaj INSCOP publicat pe 5 februarie a arătat că secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor.

Geoană este prima opțiune a românilor la prezidențiale, din postura de candidat independent, cu 26,5%, urmat de Marcel Ciolacu – 18,9% și Diana Şoşoacă – 14%, George Simion şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj publicat de INSCOP pe 31 ianuarie.

Citește și