Cine este Anca Dragu, prima femeie care va conduce Senatul României: „Nu voi ţine cont de culoarea politică”

Senatorea USR- PLUS, Anca Dragu, participa la prima sedinta a Senatului in noua formula, rezultata in urma alegerilor din 6 decembrie, la Palatul Parlamentului, luni, 21 decembrie 2020. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Anca Dragu va fi fi prima femeie care va conduce Senatul României. Senatoarea din partea USR-PLUS a fost aleasă, luni seară, în funcţia de preşedinte al Senatului.

„Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect. Respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect faţă de colegi. Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conştientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba şi în serviciul cetăţenilor.

Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal”, a declarat Anca Dragu imediat după încheierea votului din plenul Senatului.

Dragu obţinut 75 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, scor cu ca l-a învins pe Lucian Romaşcanu, propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Cine este Anca Dragu

Anca Dragu are un CV destul de generos. A urmat cursurile Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde şi-a obţinut licenţa în 1996. Apoi, între 1999 şi 2000, devine studentă la Universitatea Georgetown din Statele Unite în cadrul unui program de studii în domeniului politicilor economice şi afacerilor internaţionale.

Obține și o diplomă de masterat de la SNSPA, în 2007, iar în 2010 îşi susţine doctoratul în ştiinţe economice la ASE.   

Dragu a și lucrat pe perioada studenției. Între 1996 şi 2001 a fost economistă în cadrul Băncii Naţionale a României şi, între 2001 şi 2013, a lucrat pentru Fondul Monetar Internaţional.

Între 2013 şi 2015 a lucrat ca analist economc în cadrul Comisiei Europene, post de pe care va pleca pentru a ocupa funcţia de ministrul al Finanţelor în cabinetul condus de Dacian Cioloş între 17 noiembrie 2015 şi 4 ianuarie 2017.

Exit mobile version