• Dr. Sean Conley are 40 de ani și este medicul personal al lui Trump din martie 2018
  • A absolvit Universitatea „Notre Dame”, din statul Indiana, SUA, în 2002, după care a studiat la Colegiul de Medicină Osteopatică din Philadelphia.
  • În 2014, doctorul personal al lui Donald Trump a fost decorat de armata română după ce a salvat viața unui soldat român din Afganistan

Sâmbătă dimineață, medicul personal al lui Donald Trump a ieșit din Centrul Medical Walter Reed însoțit de echipa sa de medici pentru a face o prezentare a stării președintelui, potrivit BBC News.

În acest moment, suntem extrem de mulțumiți de progresul pe care l-a făcut președintele”, a declarat dr. Sean Conley.

Rămânem cu prudență optimiști… Se descurcă de minune.”

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Doar câteva minute mai târziu, șeful de cabinet al președintelui, Mark Meadows, a oferit o relatare cu totul diferită: semnele vitale ale președintelui din ultimele 24 de ore au fost „foarte îngrijorătoare”, a declarat acesta reporterilor, adăugând că următoarele 48 de ore vor fi critice.

Mesajele aparent contradictorii au stârnit îngrijorări cu privire la cât de transparentă a fost cu adevărat Casa Albă în privința sănătății președintelui într-un moment crucial pentru țară.

Dr. Sean Conley este medicul personal al dlui Trump din martie 2018, până acum fiind rar în centrul atenției publicului. Dată fiind însă presiunea exercitată de mass-media din întreaga lume, care aștepta vești despre sănătatea președintelui Trump la ușile spitalului militar Walter Reed, ofițerul Marinei SUA a fost nevoit să apară în public.

Cine e doctorul lui Trump?

Dr. Sean Conley este originar din Doylestown, Pennsylvania. În vârstă de 40 de ani, în 2002 a absolvit Universitatea Notre Dame din statul Indiana, SUA, după care a studiat medicină osteopatică la Philadelphia College of Osteopathic Medicine. A primit gradul de doctor în medicină osteopatică în 2006. Medicina osteopatică adoptă o abordare mai holistică a tratamentului, cu accent pe stilul de viață și factorii de mediu.

Spre deosebire de Marea Britanie, în SUA formarea medicilor osteopați este în mare măsură similară cu cea a medicilor instruiți convențional. Ei trebuie să îndeplinească aceleași cerințe pentru a practica medicina și sunt autorizați legal să facă acest lucru în toate cele 50 de state americane. Au, de asemenea, libertatea de a prescrie medicamente.

Și-a luat doctoratul în Medicină Osteopatică în 2006

După alte cursuri la Centrul Medical Naval din Portsmouth, Virginia, în 2014, dr. Conley a servit în Afganistan, fiind șeful Unităţii Medicale Multinaţionale NATO din Kandahar. I s-a acordat atunci Emblema de Onoare a Statului Major General Român pentru sprijinul acordat militarilor români din cadrul Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri”, răniţi de un dispozitiv exploziv improvizat. în ziua de 30 martie 2014.

Dr. Conley a fost repartizat mai târziu la Unitatea Medicală a Casei Albe. El a preluat oficial rolul de medic personal al lui Trump în mai 2018.

În februarie 2019 a supravegheat o echipă de 11 medici în timpul examinării fizice a lui Trump. El a anunțat că președintele se află într-o „stare foarte bună de sănătate” adăugând „Mă aștept să rămână așa pe durata președinției sale și dincoo de aceasta”.

Fiind cel mai în vârstă președinte american investit în funcție, sănătatea lui Trump s-a aflat în centrul atenției.

În noiembrie 2019, când Trump s-a dus la spital pentru o vizită neprogramată, dr. Conley a lansat o notă numind-o „control intermediar de rutină”.  Au existat zvonuri că președintele Trump a avut atunci dureri în piept, o afirmație pe care medicul său personal a respins-o.

Controversa privind hidroxiclorochina

Dr. Conley a devenit cunoscut pentru prima dată în luna mai a acestui an, când președintele a anunțat că ia preventiv hidroxiclorochină împotriva Covid-19.

După numeroase discuții purtate de el și de mine cu privire la dovezile pro și contra utilizării hidroxiclorochinei, am ajuns la concluzia că beneficiul potențial al tratamentului depășea relativele riscuri”, a spus dr. Conley la acea vreme.

Un vast studiu global a susținut că nu există dovezi că medicamentul ar contribui la combaterea coronavirusului.

Anunțul a stârnit semne de întrebare la momentul respectiv. Rămâne neclar însă dacă medicul i-a prescris președintelui medicamentul în mod explicit.

Dr. Conley a declarat reporterilor sâmbătă că președintele nu a luat hidroxiclorochină ca parte a tratamentului său împotriva Covid-19. A lăsat însă multe alte întrebări fără răspuns, refuzând în mod repetat să precizeze dacă președintele a primit oxigen suplimentar.

În fapt, președintele Trump a primit oxigen vineri, la Casa Albă.

Duminică, dr. Conley le-a spus reporterilor că „i-a recomandat președintelui să încerce administrarea de oxigen suplimentar” vineri seara, după ce nivelul oxigenului din sângele președintelui „a scăzut temporar”.

Medicul Ofițer al Marinei a fost obligat, de asemenea, să precizeze succesiunea cronologică a evoluției stării pacientului său la scurt timp după ce a dat declarația de presă sâmbătă.