• TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” a fost sigilat pentru anchetă
  • Pacienții decedați la „Victor Babeș” sunt femei cu vârste de 63, 74 și 84 de ani
  • Cadavrele au fost ridicate și transportate la INML pentru necropsie

TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” a fost sigilat pentru anchetă, anunță Poliția Capitalei, care dezvăluie, marți, și date despre cele trei persoane care au murit din cauza disfuncționalităților în alimentarea cu oxigen: toate trei sunt femei cu vârste de 63, 74 și 84 de ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Capitalei – Serviciul Omoruri fac anchetă în cazul incidentului de la Spitalul „Victor Babeș”, când trei pacienți internați în unitatea mobilă de Terapie Intensivă au murit. Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiști ai Serviciului Omoruri, specialiști ai Serviciul Criminalistic și un medic legist.

„În unitatea de Terapie iIntensivă mobilă au fost identificate cadavrele a trei persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani și respectiv 63 de ani. Din primele date a rezultat faptul că în după amiaza de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unității de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncționalități, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor”, transmite, marți, Poliția Capitalei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Oamenii legii au făcut cercetarea la fața locului, iar unitatea mobilă a fost sigilată, pentru a fi continuate cercetările. Cadavrele au fost ridicate și transportate la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.