Ciolacu arată cu degetul spre MS în privinţa noilor restricţii: „Cel mai uşor e să închizi tot”

Marcel Ciolacu a plătit amenda primită după ce a fost fotografiat fără mască pe o terasă din județul Buzău

Marcel Ciolacu a plătit amenda primită după ce a fost fotografiat fără mască pe o terasă din județul Buzău

De un an şi două luni guvernanţii nu gestionează această pandemie, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, ca reacţie la informaţiile potrivit cărora Executivul intenţionează să limiteze circulaţia în timpul nopţii începând cu ora 22.00, în loc de 23.00: „Cel mai uşor e să închizi peste tot”, spune el.

„De un an şi două luni nu gestionează această pandemie, indiferent de cât s-au blindat pe la Ministerul Sănătăţii. În continuare refuză să testeze şi să vadă unde sunt focarele. Nefăcând acest lucru, cel mai uşor… închizi peste tot. Vom vedea după ce vor fi anunţate restricţiile. Oricum, pe cei din HoReCa i-au nenorocit de tot. I-au deschis două săptămâni şi i-au închis”, comentează Marcel Ciolacu.

Guvernul ia în calcul să limiteze circulaţia în timpul nopţii începând cu ora 22.00, în loc de 23.00, cum este în prezent, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din Executiv.

Măsura ar putea fi luată din cauza creşterii numărului de noi infectări cu Covid-19. De asemenea, o altă modificare a restricţiilor va fi şi reducerea programului restaurantelor, respectiv până la ora 22.00.

Exit mobile version