- Marcel Ciolacu a avansat într-o declaraţie ideea plafonării preţurilor la carburanţii auto.
- Liderul PSD a invocat veniturile excepţionale ale companiilor din energie.
- Preţurile energiei şi carburanţilor au înregistrat creşteri importante în ultima perioadă.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a avansat luni, într-o declaraţie făcută presei, ideea plafonării preţurilor la carburanţii auto, precizând că măsura ar trebui să fie discutată în cadrul coaliţiei de guvernare.
„Părerea mea este că trebuie plafonat preţul, cu o marjă de profit”, a spus Ciolacu, precizând că acesta ar fi principiul, restul fiind „treaba specialiştilor”.
„Aştept ministrul Energiei să vină să ne spună cum rezolvă această problemă, dacă nu, oricum o să venim şi noi cu propunerile noastre”, a spus Ciolacu.
Liderul PSD a invocat veniturile excepţionale ale companiilor din energie, „unele bazate pe un preţ speculativ, din punctul meu de vedere”.
„Este normal să solicităm, pentru o perioadă limitată, un efort din partea acestor companii”, a spus Ciolacu, care a amintit de cheltuielile majore făcute de stat şi de cetăţeni în perioada de pandemie.
„Nu este nici incorect, nici injust, este un element corect”, a spus Ciolacu.
Pe fondul războiului din Ucraina, al sancţiunilor impuse Rusiei şi al modului în care Kremlinul a răspuns acestor sancţiuni, preţurile energiei şi carburanţilor au înregistrat creşteri importante în ultima perioadă.