Ciolacu i-a cerut lui Zelenski ca Ucraina să recunoască inexistenţa aşa-numitei „limbi moldoveneşti”

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, în timpul vizitei la Bucureşti, ca autorităţile ucrainene să recunoască inexistenţa aşa-numitei „limbi moldoveneşti”.

„Am avut astăzi cu preşedintele Zelenski o discuţie constructivă despre preocupările României în privinţa protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina. În context, am reiterat solicitarea noastră legitimă ca în cel mai scurt timp autorităţile ucrainene să recunoască inexistenţa aşa-numitei «limbi moldoveneşti»”, a scris marţi pe Facebook Marcel Ciolacu.

Premierul spune că România a acordat un sprijin multidimensional consistent Ucrainei în toată această perioadă de la declanşarea invaziei ilegale a Rusiei şi este pregătită să participe activ la viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei, „care va genera proiecte concrete şi bunăstare pentru cetăţenii ambelor state”.

„România susţine ferm aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi cred că este important ca o decizie privind deschiderea negocierilor de aderare pentru ambele state să fie adoptată până la finalul anului”, mai spune şeful Guvernului.

Marcel Ciolacu l-a primit pe Zelenski, marți, la Palatul Victoria.

Citește și:

Exit mobile version