- Marcel Ciolacu anunță că, alături de partenerii de guvernare, a stabilit un plan extins pentru „reducerea la la maximum posibil a cheltuielilor statului.”
- Ciolacu spune că va reduce numărul de funcții de conducere în sistemul public și va plafona îndemnizațiile de conducere la societățile de stat.
- Impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului, spune premierul.
Marcel Ciolacu anunță că, alături de partenerii de guvernare, a stabilit un plan extins pentru „reducerea la la maximum posibil a cheltuielilor statului.” „Greul trebuie să-l ducă mai întâi statul, nu cetățeanul și mediul privat”, spune Ciolacu.
În același timp, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a scris pe pagina sa de Facebook: „Am căzut de acord ca, pentru anul 2023, să avem o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. Aceasta va fi compusă, simetric, din aproximativ 6 miliarde lei provenite din reducerea cheltuielilor și aproximativ 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri”.
Ciolacu spune că va reduce numărul de funcții de conducere în sistemul public și va plafona îndemnizațiile de conducere la societățile de stat, dincolo de eliminarea celor 200.000 de posturi bugetare neocupate.
În schimb, Nicolae Ciucă spune că voucherele de vacanțe în sistemul public se vor acorda doar funcționarilor care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut și că vor fi comasate minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, „astfel încât să se reducă cheltuielile de personal cu 15% și desființarea celor care nu mai sunt relevante în actualul context socio-economic”.
„În același timp, resursele naturale, aflate în proprietatea statului, nu vor mai fi concesionate la prețuri ridicole: de aceea, primul pas este actualizarea tuturor redevențelor cu rata inflației”, a scris premierul pe Facebook.
Impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului, spune premierul.
Citește și:
- Rafila cheamă la apel toate DSP-urile, după ce o femeie a născut în fața spitalului din Urziceni. Poliția a deschis o anchetă în acest caz
- MApN lansează licitația pentru obuzierele şi muniţia de 155 mm
- Apple ține ascunsă casca de 3.500$, Vision Pro. Ce reguli le-au impus dezvoltatorilor: nu au voie să o arate nici familiilor