• Ciolacu: Avansul pentru o locuință să nu fie mai mare de 10%.
  • PNL a propus un proiect de lege similar în 2019.
  • PNL și PSD se acuză reciproc pentru blocajul legii pensiilor militarilor.

Ce-au construit în trei ani, dărâmă în trei zile. Pesedișii și peneliștii se atacă reciproc, cu ce le pică la mână.

Ciolacu vrea lege pentru sectorul imobiliar, după scandalul Nordis – avansul pentru o locuință nefinalizată să nu fie mai mare de 10%, iar banii să poată fi folosiți doar pentru proiectul respectiv. PNL îi transmite să voteze un proiect de lege similar, propus de ei în 2019, dar pe care partidul lui Ciolacu l-a blocat până acum.

Când nu se ceartă pe imobiliare, umblă la pensii. Ciucă vrea să aibă grijă de militarii lui și arată cu degetul tot spre PSD – ei blochează proiectul de lege care ar elimina inechitățile dintre pensiilor militarilor în rezervă. „Așa e, dar invers”, răspund colegii de guvernare. Ei conduc comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, ei țin legea la sertar. „Noi suntem gata s-o votăm în Parlament”, spune PSD.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Printre acuzații și atacuri, își fac timp și pentru planuri de viitor. PNL își prezintă astăzi planul de guvernare.

Citește și