• Rectificarea bugetară va fi prezentată coaliţiei de guvernare, însă decizia şi modul în care se alocă banii se face la Guvern şi nu se face pe criterii politice, transmite premierul Florin Cîţu.
  • Ludovic Orban a spus vineri că e nevoie de acordul PNL şi al coaliţiei.

„Vom prezenta, binenţeles, în coaliţie, aşa cum am prezentat şi bugetul anul trecut în coaliţie. Este normal. Dar decizia şi modul în care se alocă banii se face la Guvern şi nu se face pe criterii politice. Aceştia sunt banii oamenilor din taxe şi ei vor fi alocaţi întotdeauna pe principiul transparenţei şi eficienţei. Aceşti bani se vor duce acolo unde vor avea cel mai mare randament în economie”, spune Florin Cîţu.

Declaraţia premierului vine în contextul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că rectificarea trebuie făcută cu acordul PNL şi al coaliţiei.

„Rectificarea oricum trebuie făcută cu acordul PNL şi al conducerii PNL. De asemenea, cu acordul coaliţiei. Rectificarea, ca şi legea bugetului de stat, se dezbat atât în partid, cât şi în coaliţie şi vor fi rodul deciziilor luate până la urmă în coaliţie”, afirma vineri seara Orban.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Cîțu: Estimăm adoptarea OUG pentru rectificarea bugetară în perioada 16-20 august

Premierul anunță că a semnat calendarul pentru elaborarea proiectului rectificării bugetului de stat şi că estimează adoptarea Ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat în perioada de 16 -20 august.

„Am semnat calendarul pentru elaborarea proiectului rectificării bugetului de stat. În acest moment estimăm adoptarea Ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat în perioada de 16 -20 august”, transmite Florin Cîţu, pe Facebook.