• Cîţu a precizat că Dominic Fritz avea deja posibilitatea de a lua credit, „poate nu ştia, i s-a explicat”.
  • În acest moment, mai sunt „vreo 100 de milioane şi ceva de lei la Trezorerie, poate să ia aceşti bani şi apoi găsim o soluţie”.
  • Marţi, aproximativ 50.000 de gospodării din oraş şi spitalele din Timişoara au rămas fără căldură şi apă caldă, după ce s-a sistat furnizarea gazului către Colterm, compania de termoficare din Timişoara.

Există o soluţie pentru Timişoara în acest moment, declară Florin Cîţu. Primăria poate lua un credit de la Trezorerie, iar cu banii să asigure căldura şi apa caldă.

„Aş vrea să anunţ că am fost acum la Ministerul Finanţelor Publice. A fost o discuţie telefonică cu primarul Timişoarei, au găsit o soluţie. E ordonanţa pe care am dat-o anul acesta pentru a se putea împrumuta din Trezorerie. Sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara”, a spus Florin Cîţu.

El precizează că a fost la Ministerul Finanţelor Publice „pentru a arăta cum să acceseze aceşti bani”: „deci pentru Timişoara în acest moment există o soluţie. Discuţia a fost între Ministrul Finanţelor şi domnul primar şi sper să acceseze acest credit cât mai repede”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

50.000 de gospodării din Timișoara, inclusiv spitale, au rămas fără căldură și apă caldă

Cîţu a precizat că Dominic Fritz avea deja posibilitatea de a lua credit, „poate nu ştia, i s-a explicat”.

În acest moment, mai sunt „vreo 100 de milioane şi ceva de lei la Trezorerie, poate să ia aceşti bani şi apoi găsim o soluţie”.

Marţi, aproximativ 50.000 de gospodării din oraş şi spitalele din Timişoara au rămas fără căldură şi apă caldă, după ce s-a sistat furnizarea gazului către Colterm, compania de termoficare din Timişoara.

Miercuri, primarul anunţa că timişorenii racordaţi la Colterm vor avea din nou căldură pentru cel puţin 2 săptămâni, după care a informat că furnizorul de gaz cu care ajunsese la o înţelegere pentru contractul temporar nu mai doreşte să-l semneze. Joi, Dominic Fritz a spus că un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat şi Colterm va începe cât de repede să furnizeze căldură şi apă caldă. În noaptea de joi spre vineri, spitalele au avut căldură, nu şi locuinţele. Acest contract e semnat până luni dimineaţă.