• Claudiu Năsui, deputat USR şi fost ministru al Economiei, spune că guvernarea PSD-PNL a măsluit datele privind creşterea PIB ca să poată justifica o majorare a taxelor.
  • El spune că schimbarea bruscă a metodologiei de calcul al PIB a dus la afişarea unei creşteri economice record pe primul trimestru.
  • PIB-ul României a crescut în primul trimestru din 2022 cu 6,5% faţă de perioada similară a anului 2021 şi cu 5,2% faţă de trimestrul precedent.

Claudiu Năsui, deputat USR şi fost ministru al Economiei, spune că guvernarea PSD-PNL a măsluit datele privind creşterea PIB ca să poată justifica o majorare a taxelor.

Potrivit datelor provizorii comunicate de Institutul Naţional de Statistică, PIB-ul României a crescut în primul trimestru din 2022 cu 6,5% faţă de perioada similară a anului 2021 şi cu 5,2% faţă de trimestrul precedent.

„Nici comuniştii nu minţeau în halul ăsta. Dacă e să credem datele oficiale, avem a doua cea mai mare creştere din istoria României. Simţiţi creşterea economică? Evident că nu. Singurul lucru care se simte este disperarea PSD-PNL de a menţine aparenţele. O singură dată a mai crescut economia, de la un trimestru la altul, atât de mult. Atunci când s-au terminat cele mai dure închideri din cauza pandemiei. Dar, atunci, creşterea a fost mare pentru că se pleca de foarte jos. De ce să minţi în halul ăsta? Din două motive. Primul, este ca să pară că totul merge bine în regimul PSD-PNL. Al doilea, ca să poată justifica creşterea taxelor. PSD-PNL au crescut enorm cheltuielile statului, iar acum caută să le acopere prin mărirea taxelor. Problema e că nu prea poţi susţine taxe mai mari atunci când populaţia este deja sărăcită şi vine o criză globală de proporţii. Aşa că PSD-PNL măsluiesc datele astfel încât să pară că economia merge bine şi că poate să suporte creşterea taxelor. În final victima minciunii va fi tot contribuabilul”, declară Claudiu Năsui.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

USR spune că datoria publică de aproape 594 miliarde lei a scăzut ca procent din PIB

USR precizează că, odată cu revizuirea în creştere a PIB nominal – la 1.226 miliarde lei faţă de 1.182,92 miliarde lei, datoria publică de aproape 594 miliarde lei a scăzut ca procent din PIB, după cum reiese din datele Ministerului Finanţelor.

„În loc de 50,3% din PIB, datoria publică reprezintă acum, pe noile date, 48,4% din PIB. Adică, fix sub pragul de 50% din PIB la care Legea responsabilităţii fiscal-bugetare obligă Executivul să ia măsuri pentru reducerea ponderii datoriei publice în PIB. Legea responsabilităţii fiscal-bugetare (nr. 69/2010) prevede la alin. 2 art. 13 că, dacă datoria publică se situează în intervalul 50-55% din PIB, Guvernul trebuie să prezinte public şi să aplice, în cel mai scurt timp, un program care să cuprindă şi măsuri de îngheţare a cheltuielilor totale cu salariile în sectorul public. Or, după cum vedem, Coaliţia sărăciei nu are nicio intenţie să pună capăt nici angajărilor cu nemiluita a pilelor de partid, nici umflării salariilor şi sporurilor plătite acestora. În prima jumătate a anului 2022, avem cheltuieli suplimentare de 2 miliarde de lei cu salarizarea la stat şi lucrurile nu se vor opri aici, în timp ce românii obişnuiţi se luptă cu facturile şi preţurile care au explodat, cu ratele la bănci tot mai mari. Şi mai au tupeul liderii PSD-PNL să spună cetăţenilor că „e prima dată când statul strânge cureaua şi nu românii”, potrivit comunicatului de presă.