Nu ai voie să transferi meniurile ori solniţa cu sare. Ce reguli trebuie să respecți de la 1 iunie

După mai bine de două luni de mâncat și gătit acasă, acum în sfârşit vei putea ieși la terase. Autorităţile vor permite redeschiderea localurilor cu terasă de luni, de la 1 iunie. Totuşi, atât patronii teraselor şi angajaţii, cât şi clienţii vor trebui să respecte o serie de reguli. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.

REGULI PENTRU ANGAJAŢII ŞI CLIENŢII TERASELOR

Potrivit noilor reguli, clienţilor cu simptome respiratorii nu li se va permite accesul la terase. La o masă vor putea sta maximum 4 persoane, dacă acestea nu sunt membri ai aceleiaşi familii şi nu locuiesc împreună.

Dacă o familie are mai mult de 4 membri, excepţiile permit ca toţi să stea la masă. Pe de altă parte, indiferent că vorbim despre membrii unei familii ori despre prieteni care merg împreună la terasă, ei nu vor putea transfera meniurile, solniţele ori alte obiecte de la masă de la o persoană la alta.

La final, angajaţii sunt obligaţi să se asigure că toate aceste obiecte sunt dezinfectate, iar ei trebuie să poarte măşti de protecţie şi mânuşi. Distanţa dintre persoane, dacă acestea nu sunt parte a aceleiaşi familii, trebie să fie de 1.5 metri, iar între mesele unor grupuri separate trebuie să existe o distanţă minimă de 2 metri. 

Locurile la terase se vor ocupa doar cu o rezervare anterioară, pentru a evita posibilitatea aglomerării.

Exit mobile version