• Coaliţia de Guvernare vrea să dea liber la înstrăinarea terenurilor agricole
  • Parlamentul European: Străinii deţin 40% din terenurile cultivabile din România
  • Italienii sunt cei mai interesaţi de terenul agricol din România

Terenurile agricole din România ar putea fi lăsate pe mâna oricui vrea să investească în ele. 61 de parlamentari ai Coaliţiei de Guvernare au depus un proiect prin care ar fi eliminată interdicţia de a vinde terenuri cultivabile către străini.

În 2020, Parlamentul a votat o lege care interzicea vânzarea terenurilor către persoane care nu au domiciliul în România. În plus, exista obligația ca proprietarii să nu înstrăineze pământul cel puţin opt ani după dobândire.

Adrian Rădulescu, Preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România: „Terenurile sunt afaceri imobiliare foarte rentabile. Cumperi teren în România, îl comasezi după care îl speculezi. Uniunea Europeană chiar ne-a somat de mai multe ori că suntem singura ţară care nu avem o lege care să protejeze şi să împiedice comercializarea terenurilor agricole către persoane străine.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Un studiu realizat de Parlamentul European arată că 40% din terenurile agricole ale României nu mai aparţin fermierilor români. O să fii surprins să afli că cei mai mari cumpărători care caută terenuri în România sunt italieni. În top se mai află germanii şi francezii.

Laurenţiu Baciu, Preşedinte Asociaţia Agricultorilor din România: „Vin şi cumpără sau închiriază la nişe preţuri de niciun român nu poate să îi stea în cale. Vin cu fonduri de investiii, vin cu bănci în spate.”

Dorin Bobiș se ocupă cu agriculturaâ din 2013. De atunci, a accesat cinci proiecte europene, în valoare totală de 800.000 de euro. A cumpărat tractoare, semănători și combine.

Exploatează 200 de hectare de teren în județul Timiș. Cultivă grâu, porumb, floarea soarelui și lucernă. Are și potențial și dorință de a lucra mai mult pământ, dar nu mai are de unde să cumpere sau să ia în arendă.

Dorin Bobiș, fermier: „Nu se găsește la ora actuală nici măcar un metru pătrat de pământ, cu toate că utilajele pe care le dețin mă ajută să lucrez probabil de trei ori suprafața pe care o lucrez acum. Totul este luat cu capital străin, repet, italian, german, tot felul de personaje.”

Cei mai mulţi investitori străini sunt în judeţul Timiş, unde o treime din terenul agricol este lucrat de companii cu acţionari italieni. Pe Facebook, Marcel Ciolacu susţine că „4 milioane de hectare de pământ nu mai sunt ale românilor” şi numeşte propunerea de modificare a legii „un nou jaf al liberalilor”. Proiectul de lege este semnat şi de ministrul agriculturii, Adrian Oroş.