- Polițiștii recomandă șoferilor rute alternative
- S-au format coloane de mașini în mișcare la kilometrul 14, localitatea Cernica, jud. Ilfov (coloană de aproximativ 200 de metri), la kilometrul 71, localitatea Dor Mărunt, jud. Călărași (coloană de aproximativ 1 km) și la kilometrul 160, Pod.Cernavodă (coloană de aproximativ 2 km)
- Până la finalul lunii mai, se desfășoară lucrări de reparații a părții carosabile pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 64+700 metri (Lehliu Gară/CL) – 71+500 metri (Dor Mărunt/CL)
Este aglomerație pe sensul de mers către Capitală al Autostrăzii Soarelui duminică după-amiaza, iar pe unele tronsoane s-au format coloane de mașini. Polițiștii recomandă șoferilor rute alternative.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către Capitală, valorile de trafic sunt ridicate.
S-au format coloane de mașini în mișcare la kilometrul 14, localitatea Cernica, jud. Ilfov (coloană de aproximativ 200 de metri), la kilometrul 71, localitatea Dor Mărunt, jud. Călărași (coloană de aproximativ 1 km) și la kilometrul 160, Pod.Cernavodă (coloană de aproximativ 2 km).
Pentru evitarea aglomerării, polițiștii recomandă următoarele rute alternative:
- DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozi – Urziceni – DN 2 – București;
- A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București
„Conducătorii auto care încheie coloane de autovehicule ce încetinesc sau opresc brusc sunt sfătuiți să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii din spate să reducă din timp viteza”, au transmis polițiștii.
Până la finalul lunii mai, se desfășoară lucrări de reparații a părții carosabile pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 64+700 metri (Lehliu Gară/CL) – 71+500 metri (Dor Mărunt/CL). Din acest motiv, traficul rutier este restricționat pe sensul către București, fiind deviat pe sensul către litoral, unde se circulă pe câte o bandă în ambele direcții.
Tot pe Autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 156+700 m și 160+100 m (Podul Cernavodă), din cauza lucrărilor de reparații, până la finalul lunii mai, circulația este restricționată pe calea 2 (sensul către București), traficul fiind deviat pe calea 1, unde se circulă pe câte o bandă, în ambele sensuri.
De asemenea, a fost instituită restricție de circulație și la kilometrul 14+033 de metri, în zona localității Cernica, județul Ilfov, pe banda de urgența și pe prima bandă, pe ambele sensuri de deplasare, pentru a permite efectuarea lucrărilor de reparație a rosturilor de dilatație a podului.