Comisarul european pentru sănătate şi-a oferit sprijinul pentru asigurarea asistenței medicale în secțiile ATI

Comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides şi-a oferit joi, în cadrul unei discuţii telefonice avute cu ministrul Sănătăţii Cseke Attila, sprijinul pentru sistemul sanitar românesc.

„Astăzi l-am sunat pe ministrul Sănătăţii din România, Cseke Attila, pentru a-mi oferi sprijinul pentru situaţia dificilă în ceea ce priveşte COVID 19 din România. Provocarea COVID 19 rămâne foarte reală. Lucrăm pentru a sprijini România şi toate statele membre care au nevoie”, a scris joi pe Twitter Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, cei doi oficiali au discutat subiecte de interes pentru consolidarea răspunsului şi rezilienţei UE la criza sanitară determinată de pandemia COVID-19.

„Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, a oferit sprijinul Comisiei Europene pentru sistemul sanitar românesc”, a transmis Ministrul Sănătăţii.

Ministrul Cseke Attila a informat comisarul european despre situaţia epidemiologică din ţară, dar şi despre problemele existente în aprovizionarea cu medicamente a spitalelor şi în creşterea capacităţii necesare asigurării asistenţei medicale în secţiile ATI pentru pacienţii cu SARS-Cov-2.

Exit mobile version