• Comisia Europeană a activat luni, 10 iunie, sistemul inițial Destination Earth (DestinE) în Finlanda. 
  • Aceasta este una dintre inițiativele emblematice ale Comisiei, care vizează dezvoltarea unui geamăn digital extrem de precis al Pământului.
  • „De exemplu, pe zona de meteo ni se furnizează date privind evoluția climatică și meteo pe anumite zone pe termen scurt, mediu și lung”, a explicat Octavian Berceanu, expert în politici de mediu, la Aleph News.

Cât de mult te interesează planeta ta? Membrii Comisiei Europene inițiază Destination Earth. Un model digital al Terrei care îi ajută să urmărească monitorizarea, simularea şi predicţia climei şi a altor fenomene naturale. Care este obiectivul „geamănului” digital al Terrei? Să îi informeze pe politicieni și publicul general despre cea mai bună metodă pentru schimbările climatice și atenuarea acestor consecințe.

Implementarea sistemului DestinE se referă la faptul că calculatoarele europene de înaltă performanță (EuroHPC), inclusiv supercomputerul LUMI din Kajaani, Finlanda, au primit sarcina de a simula efectele schimbărilor climatice și ale fenomenelor meteorologice extreme. Datorită acestei inițiative, Europa va fi mai bine pregătită să răspundă la dezastre naturale majore, să se adapteze la schimbările climatice și să evalueze potențialul impact socio-economic și politic al acestor evenimente.

„Ca să ne putem imagina ce înseamnă această evoluție, putem intra pe linkul Destination Earth să vedem cu ce ne ajută. Avem întreg Pământul și ni se furnizează date. De exemplu, pe zona de meteo ni se furnizează date privind evoluția climatică și meteo pe anumite zone pe termen scurt, mediu și lung. În felul acesta avem acces la eventuale efecte climatice care ne-ar putea afecta, de la inundații la furtuni”, a explicat Octavian Berceanu, expert în politici de mediu, la Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Citește și

Citește și