• CE le va cere tuturor statelor membre să dea dovadă de transparență în negocierile separate pe care le au cu producătorii de vaccin
  • Germania a plasat deja câteva comenzi separate față de cele agreate la nivel de Uniune
  • Noi nu știm nici măcar cine a negociat contractele în numele țării noastre

Comisia Europeană le va cere tuturor statelor membre să dea dovadă de transparență în negocierile separate pe care le au cu producătorii de vaccin. Oficialii europeni nu știu exact cine și cum a negociat, de aceea miniștrii Sănătății din fiecare țară vor trebui să raporeteze ce discuții au avut.

Germania a plasat deja câteva comenzi separate față de cele agreate la nivel de Uniune, potrivit Financial Times. Este vorba despre aproximativ 30 de milioane de doze din vaccinul de la Pfizer și 20 de milioane de la CureVac. Și Ciprul a cerut cantități suplimentare de vaccin de la Israel, care de altfel, este lider mondial în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate.

Nu știm nici măcar cine a negociat contractele în numele țării noastre. Fostul ministru, Nelu Tătaru nu a răspuns la această întrebare. Știm doar că, de la Pfizer primim săptămânal aproximativ 150.000 de doze, iar în ceea ce privește contractul cu Moderna, mâine urmează să ajungă în țara noastră primele 14.000 de doze.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Aceste livrări nu vor fi afectate de eventualele contracte bilaterale, în cazul lor livrările se vor face după ce sunt trimise către cele 27 de state membre tranșele de vaccin contractate prin intermediul Comisiei.