alephnews Vezi versiunea web

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA acuză Comisia Europeană că ar fi intervenit în procesele electorale din mai multe state europene, inclusiv România. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, Thomas Regnier, a calificat acuzațiile drept „pure absurdități” și „complet nefondate”

Paun Mihaela · 4 feb. 2026, 12:17

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA acuză Comisia Europeană că ar fi intervenit în procesele electorale din mai multe state europene, inclusiv România. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, Thomas Regnier, a calificat acuzațiile drept „pure absurdități” și „complet nefondate”

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA acuză Comisia Europeană că ar fi intervenit în procesele electorale din mai multe state europene, inclusiv România, începând din 2023, prin presiuni exercitate asupra platformelor online pentru limitarea discursului politic.

În raportul de 160 de pagini, Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților, dominată de republicani, susține că timp de un deceniu, Comisia Europeană ar fi încercat să cenzureze discursul online, inclusiv al cetățenilor americani.

Interferența în alegeri pare să fie o practică obișnuită pentru Comisia Europeană. Înaintea a cel puțin opt alegeri din șase țări europene, începând din 2023, Comisia s-a întâlnit cu reprezentanții platformelor pentru a-i presa să cenzureze discursul politic în zilele premergătoare votului”, susține Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților.

Potrivit aceleiași surse, acuzațiile vizează alegeri desfășurate în Irlanda (2024 și 2025), Franța (2024), Țările de Jos (2023 și 2025), Slovacia (2023), România (2024) și Republica Moldova (2024).

Comisia Juridică mai afirmă că documente noi, care nu au fost făcute publice, pun sub semnul întrebării acuzațiile de interferență rusă care au stat la baza deciziei unei instanțe din România de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2024.

Conform raportului, reprezentanții TikTok le-ar fi transmis oficialilor Comisiei Europene că nu au identificat „nicio dovadă” a unei campanii rusești coordonate menite să îl favorizeze pe candidatul câștigător, Călin Georgescu – principala acuzație invocată de autoritățile române – și că au informat autoritățile în acest sens.

„Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară”, scrie Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor.

Regnier: „Pure absurdități, complet nefondate”

Acuzațiile sunt respinse de Uniunea Europeană. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, Thomas Regnier, a calificat acuzațiile drept „pure absurdități” și „complet nefondate”.

Raportul a fost făcut public cu o zi înaintea unei audieri organizate de comisia condusă de Jim Jordan, aliat al președintelui Donald Trump, intitulată „Amenințarea Europei la adresa libertății de exprimare și a inovației americane, partea a II-a”.