• Comisia Juridică a dat un raport favorabil pentru începerea urmării penale a lui Nicolae Bănicioiu
  • DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea începerii umăririi penale
  • El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată
  • Camera Deputaților se reunește săptămâna viitoare în ședință de plen pentru a vota cerea DNA de ridicare a imunității

Comisia Juridică a dat un raport favorabil pentru începerea urmării penale a lui Nicolae Bănicioiu, fost minstru al Sănătății. Comisia a votat cu 19 voturi „pentru” și 2 „împotrivă”.

DNA a cerut Camerei Deputaților încuviinșarea începerii umăririi penale a deputatului Nicolae Bănicioiu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

Bănicioiu a declarat că toate acuzațiile sunt minciuni.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Sunt nişte minciuni. (…) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie. Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu”, a declarat Bănicioiu.

Procurorii fac o investigație care vizează suspiciuni de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice din București și județul Ilfov, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, pentru a fi sesizată Camera Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

Camera Deputaților se reunește săptămâna viitoare în ședință de plen pentru a vota cerea DNA de ridicare a imunității.