- Compania românească Intervenții Active în Atmosferă a cumpărat primului avion destinat însămânțării norilor.
- Avionul a costat 5 milioane de euro.
- Vasilică Istrate, coordonatorul companiei Intervenții Active în Atmosferă, spune că avionul poate fi folosit și pentru combaterea grindinei.
Compania românească Intervenții Active în Atmosferă a cumpărat primului avion destinat creșterii precipitațiilor. A fost cumpărat printr-un program bilateral româno-american, iar prețul a fost de 5 miliarde În contextul în care seceta severă exercită o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă și a sectorului agricol din România, „Avionul are ca scop combaterea schimbărilor climatice. Iar prin inovație și viziune strategică, construim o fundație pentru un viitor sustenabil și rezilient”, spune Ambasadorul SUA Kathleen Kavalec. Avionul a costat 5 milioane de euro.
Cum funcționează avionul
Vasilică Istrate, coordonatorul companiei Intervenții Active în Atmosferă, spune că avionul poate fi folosit și pentru combaterea grindinei. „Acesta este echipat cu tehnologie care permite însămânțarea norilor cu substanțe higroscopice și glaciogene, având scopul de a stimula formarea de precipitații în interiorul norilor și, astfel, de a crește cantitatea de ploaie care ajunge la sol.”
Care este suprafața pe care un astfel de avion o poate acoperi
Vasilică Istrate: „Un astfel de avion poate acoperi până la 2 milioane de hectare și poate fi operat atât ziua, cât și noaptea, în orice perioadă a anului, dacă sunt condițiile atmosferice necesare pentru însămânțare. Dar trebuie să înțelegem că nu putem crea ploaie din senin”, explică coordonatorul companiei IAA.
Vasilică Istrate: „Un singur avion nu poate reprezenta o soluție miraculoasă pentru a salva agricultura românească de secetă. Ceea ce putem face este să suplimentăm cantitatea de apă într-o anumită regiune. Pentru o eficiență sporită, ar fi nevoie de mai multe aeronave care să poată opera în diferite regiuni ale țării. Este necesară și o intervenție mai promptă și susținută din partea statului. Până acum, au fost finanțate operațiunile de combatere a grindinei și câteva experimente de stimulare a precipitațiilor, desfășurate între 2019 și 2023, iar aceste experimente au avut rezultate încurajatoare pentru România.”